Este timpul asezarilor: in pictura nu mai putin ca in literatura, dramaturgie sau arta filmului, unde nou-venitii isi cer drept de cetate. Pentru prima dintre ele, insa, miscarea este de interiorizare si maturatie a reflectiei. Cei in drept sa o faca – mai mult si mai adinc pictorii insisi decit criticii – incep sa spuna, reculesi dar raspicat: sintem datori, intii de toate, „andreescienilor“; pictori tineri si indrazneti in anii ’40, descopereau cum cultivarea formei intr-un orizont autonom sustine edificarea, construind o interioritate limpede, luminoasa: Paul Gherasim, Bitzan, Cojan, Almasanu, Vasile Varga, Niculiu, Nicodim, altii; apoi, staturii protectoare a lui Ciucurencu. Purismul: Horea Mihai, Sevastre; Bertalan, Flondor si constructia; Bernea si Paul Neagu (acesta, plecat dintre noi acum citeva zile) catre 1970: de la abstractie si virtual („postcunoasterea“), la constructia necesara de sens, prin revenirea la materialitate, respectiv la matematica in forma ei ritualica. In fine, simbolul: Prologul, Ilie Boca, Mitroi, Sorin Dumitrescu. Nimeni nu e exhaustiv, istoria scrisa nu trebuie grabita; acum lasam pictura sa se spuna, sa-si cladeasca efigiile si motivatiile din metabolismul propriei istorii: Horia Bernea, Mihai Sirbulescu, Sorin Dumitrescu, Marin Gherasim scriu, si felul in care o fac ofera tot ce cronicarii cufundati in efemer nu se straduie a cauta. Programul Galeriei din Bistrita este un asemenea spatiu de adunare si simbolizare teribila si calda totodata a istoriei recente a picturii din Romania. Gindit cu proiectie sistematica, aplicat cu severitate in discernamint, el reuseste a organiza un spatiu de mecanisme ale auto-recunoasterii publicului in „oferta“ de valori si ale putintei prospectarii noului. Programul-eseu se incheie zilele acestea cu expozitia de pictura a maestrului Marin Gherasim.

Acestea toate nu prin coincidenta sint