Preambulul nedumereste o data in plus. In el este descrisa fresca celebra a lui Rafael, Scoala din Atena, pictata in Stanza della Signatura de la Vatican si reprodusa pe coperta volumului. Descrierea, fugara, alunecand pe suprafata picturii, atingand doar in treacat semnele unor intelesuri ascunse, se opreste asupra unui personaj enigmatic, singurul care este, intr-un final, "explicat": "Unii au spus ca e vorba de Heraclit, altii - de Socrate, altii - de Michelangelo... Sa fie pictat acolo Duhul Scepticismului?..."
Relativism, scepticism... Urmeaza disolutia "metodei".
Utopia incerta
Primul capitol clarifica, dupa tipic, subiectul: este o carte despre utopie. Insa, in raspar fata de bibliografia curenta a temei si fata de uzantele academice, in aceasta parte introductiva autorul pare sa vrea sa-si convinga cititorul ca, de fapt, subiectul lucrarii sale nu poate fi circumscris. De altfel, capitolul unu se cheama: Putem defini utopia? - iar raspunsul autorului este negativ. Negatia nu este nici macar retorica, menita sa atraga atentia ca avem de-a face cu o chestiune "complexa". Andrei Cornea considera ca criteriile folosite de regula pentru a preciza sensul notiunii se dovedesc inoperante. Iar demonstratia lui, insotita de numeroase exemple ilustrative, se dovedeste convingatoare. Atata vreme cat esenta utopiei implica, in modul uzual de definire a acesteia, referirea la parametri imposibil de determinat obiectiv precum "realitate" sau "natura umana", singura concluzie valabila ar fi: un proiect este calificat drept "utopic" sau, dimpotriva, "realist", doar in functie de "atitudinea noastra fata de proiectul propus" (p.30, s. a.), de alegerea pe care fiecare o face, indemnat de propriile "ratiuni" afective.
Premisa aceasta este nu numai contrarianta, ci si profund nelinistitoare. Pentru cei care au trait experienta unei utopii social-poli
