Mi-a placut de la bun inceput ideea Aureliei Mocanu. Cred ca aduce o noutate care merita sa se transforme intr-un fapt cultural repetabil.
Intr-o expozitie cu acest domeniu de definitie, publicul nu beneficiaza doar de oferta obisnuita – opere ce dezvaluie fiinta spirituala a artistului; se adauga „dezvaluirile“ care-l privesc pe critic (proprietarul lucrarilor) – este vorba de „martori“ ai traseelor sale de interes profesional, pe ambele directii posibile: 1. criticul a ales artistul si creatia acestuia; 2. artistul a solicitat un critic anume. Artistul si criticul pot parcurge impreuna un drum lung sau poate fi cazul unor intilniri singulare, ce nu dureaza mai mult decit o expozitie. Uneori, in prima varianta (daca intra in discutie si un fenomen mai amplu, ce grupeaza o serie de individualitati artistice), este de urmarit o dubla dinamica: nu doar schimbarile de nuanta ori mutatiile ce intervin in discursul vizual, ci si acelea care pot aparea in viziunea si metodologia comentatorului.
M-am bucurat (nu am fost un caz izolat) sa confer, fie si pe termen scurt, statut public unor opere cu care am, incepind de la date diferite, stratificate legaturi spirituale si afective. Daca orice obiect din preajma-ti are o istorie ce se intretese cu a ta si-ti provoaca o reactie de un fel sau altul atunci cind privirea il intilneste zilnic, istoria/„dialogul“ sint/devin cu atit mai bogate cind in fata ochilor ai o lucrare ce iti poate oferi surprize de receptare si, dupa mai mult timp, satisfactii estetice care nu scad, eventual, dimpotriva… Bucuria de a prezenta intr-un spatiu expozitional selectii din colectiile noastre, ale crticilor, izvoraste, banuiesc, din specificul meseriei pe care o practicam.
Cind am dus lucrarile la sala, am dat curs autoprovocarii de a gasi acolo, pe suprafata unui perete de la Orizont, vecinatati estetice, raporturi „compozi
