Rezultatele alegerilor locale au pus pe ginduri – cel putin aparent – doua partide greu de conceput in ipostaza problematizata. Este vorba – oricit de ciudata ar parea alaturarea – de PSD si de PNTCD. Fiecare dintre aceste doua formatiuni este, pastrind proportiile si, mai ales, raportind „recolta“ electorala la obiectivele fiecareia inainte de vot, un mare perdant al alegerilor. PNTCD, pentru ca a obtinut scoruri aproape de 1%, cu notabila exceptie a Timisoarei, iar PSD, pentru ca a cazut de foarte de sus, de la certitudinea victoriei totale la tabloul dezolant al marilor orase pierdute, cu citeva exceptii. In fruntea listei, fireste, si cu incarcaturi simbolice extrem de pregnante, Bucurestiul si Clujul.

Fiecare dintre cele doua partide incearca, dupa batalie, sa-si gestioneze infringerea. Infringere care poate prevesti, pentru amindoua, mari dezastre politice. PNTCD isi joaca, incepind cu 3 iulie, data la care se intruneste conducerea partidului pentru alegerea noii conduceri, ultimissima carte a supravietuirii. Ne aducem aminte, de pilda, de vara lui 2002, cind se alegea noua conducere a unui PNTCD deja farimitat si inca ametit dupa marea infringere din 2000. Un partid care il alegea pe Victor Ciorbea presedinte, desi era limpede – fara sa fie nevoie ca fostul primar general „de-o vara“, apoi prim-ministru, apoi presedinte al unei formatiuni nascute moarta, ANCD, sa fie votat de 1 si un pic la suta din alegatorii bucuresteni – ca personajul respectiv nu va putea, in nici un chip, revitaliza un partid in deruta, abandonat intii de candidatul la presedintie si azvirlit apoi brutal afara din Parlament. Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult de atunci, cu exceptia bilantului din ce in ce mai incarcat al esecurilor la alegerile locale.

Se vorbea atunci – cu oarece speranta – de o noua sansa, de posibilitatea reformarii unui partid iesit nu n