In august 1971 i-am scris lui Christo si i-am facut sugestia de a impacheta cladirea Reichstag-ului. Folosesc inca termenul pe care l-am utilizat si atunci, de „impachetare“, si nu, de pilda, de „camuflare“. Am avut de invins piedici politice de neimaginat. Abia in februarie 1994 am ajuns sa avem succes in Bundestag si in iunie 1995 proiectul a fost dus la bun sfirsit. Cinci milioane de oameni au venit la Berlin ca sa vada acest Reichstag infasurat sau camuflat. 96% din adultii germani au aflat despre acest eveniment, deci un numar mult mai mare decit adultii care cunosteau numele presedintelui de atunci al Germaniei, Richard von Weizecker. Impresionat de amploarea evenimentului, acesta a spus: „E ca si cind ar fi izbucnit pacea, dar nimanui nu-i trece prin cap sa tina un discurs“.
Inainte de a se produce acest act artistic, milioane de oameni vedeau in Reichstag o cladire a raului, din care nazismul instalat la putere a condus Germania. De acolo au emis legile rasiale. Abia in 1999, cind Gerhard Schröder a devenit cancelarul Germaniei si l-a invitat pe premierul Israelului, Yehud Barak, sa vina la Berlin, s-a discutat despre importanta acestei cladiri. Multi politicieni si jurnalisti israelieni l-au avertizat pe Yehud Barak sa nu paseasca in aceasta cladire contaminata. Abia dupa ce Barak a vizitat Berlinul si a intrat in Reichstag, am fost invitat sa vorbesc la niste dezbateri in care sa vedem daca e vorba despre un imperiu al raului sau nu. Multi dintre participanti au spus ca, da!, asa este, si au vorbit si despre legile rasiale, chiar daca ele au fost elaborate la Nürnberg. A trebuit sa povestesc despre istoria acestei cladiri si sa amintesc ca abia dupa ce a fost incendiat Reichstag-ul Hitler a intrat pentru prima oara aici.
Deci, daca analizam faptele istorice, aceasta cladire nu era, de fapt, contaminata, nicidecum. Si totusi, avea aceasta
