Aceasta sintagma atit de cunoscuta si atit de veche fixeaza un specific al politicii romanesti. Lipsa unei minime diferente intre guvernarile care se succed ascunde si o anume resemnare. Acea resemnare (impacare), tipica religiei ortodoxe, amestecata cu mincatoriile de tip fanariot a dat o reteta mortala pentru spiritul civic.
Romanii s-au obisnuit ca semenii lor ajunsi la putere sa nu-i mai recunoasca, sa nu mai tina minte promisiunile facute, sa nu mai lucreze pentru nevoile comunitatii. Rezultatul a fost de fiecare data acelasi. Populatia a sanctionat puterea prin intermediul votului. Excesele de pe parcursul unui mandat s-au decontat prin surpriza enorma de la urne.
Si, ca intr-un blestem, lectia aspra primita de invinsi nu a avut nici un ecou in comportamentul invingatorilor. Ei au manifestat aceleasi slabiciuni ca si predecesorii.
Care au fost principalele acuze la adresa PSD (PDSR-ului)? Intre 1992 si 1996 nu vorbeam tot despre coruptie? N-au tocat populatia si presa aceleasi slabiciuni pe care le-a sanctionat electoratul in alegerile locale de acum? Nu despre coruptie, despre ciocoism, despre aroganta, despre mismasuri in privatizare s-a vorbit si in 1995-1996? Nu pentru acest tip de comportament partidul lui Ion Iliescu
si Adrian Nastase a fost trimis la plimbare?
Tristetea situatiei vine din faptul ca sanctionarea drastica a PDSR-ului nu a desteptat in nici un fel alianta care i-a urmat. CDR-ul n-a demonstrat ca a invatat din greselile adversarilor. Culmea este ca aceleasi erori au fost comise si de gruparea condusa de Ion Iliescu si Adrian Nastase in noul mandat. Ele s-au repetat milimetric. Un fenomen al viciilor repetate obsedant.
Abuz, aroganta, coruptie, control asupra justitiei, subventionare a marilor perdanti din economie. Doar ca, in loc de Nicolae Vacaroiu, am avut un Adrian Nastase. Si
