Paul Neagu, cel mai renumit şi influent sculptor român, moare la Londra.
Paul Neagu, excepţional artist londonez de origine română, cel care a exercitat o mare influenţă asupra generaţiilor de sculptori britanici şi europeni, s-a stins din viaţă la Londra, în ziua de 16 iunie 2004, la vârta de 66 de ani.
După Constantin Brâncuşi, Neagu este singurul sculptor român care a reuşit performanţa ca lucrările sale să fie expuse şi achiziţionate de către la Tate Gallery din Londra.
Neagu este renumit mai ales pentru sculptura sa, în cadrul căreia foarte cunoscut este ciclul de lucrări "hyphen".
Născut în 1938 la Bucureşti, Paul Neagu a absolvit Institutul de Artă "Nicolae Grigorescu" în 1965. S-a stabilit în Anglia în 1970, după participarea la o expoziţie alături de Joseph Benys şi Tadensz Kantor.
Paul Neagu este considerat a fi unul dintre cei mai enigmatici artişti britanici contemporani. A urmat o carieră complexă, fiind sculptor, pictor şi actant de performance. A educat câteva dintre elitele sculpturii britanice din ultimii 20 de ani, cum ar fi Anish Kapoor, Tony Cragg, Richard Deacon, Anthony Gormley şi Rachel Whiteread. Neagu a continuat să lucreze, mai ales să picteze până în mai 2004, când problemele sale de sănătate au inceput să se agraveze.
Opera lui Neagu este de talie universală şi foarte ambiţioasă. A expus în Japonia, SUA, Europa, dar nu a încetat să rămână apropiat de tradiţiile din România, unde a trăit primii 30 de ani din viaţă şi unde s-a format ca artist. A păstrat un contact viu cu artiştii contemporani din România, în mod special cu Horia Bernea cu care a şi avut o expoziţie la Galeria Demarco, cu ocazia Festivalului din Edinburgh, în 1970.
Lucrările lui Neagu au fost expuse în galerii şi muzee renumite, cum ar fi Tate Gallery, Muzeul de Artă Moder