Folosind un manechin de lupte in greutate de 70 kg, caruia i-au fost atasate greutati suplimentare pana s-a atins masa corporala a lui Erbasu (115 kg), procurorii au demonstrat ca tevile din subsolul imobilului sunt destul de rezistente pentru a sustine aceasta greutate.
Latul, improvizat dintr-un halat de baie si o cravata, s-a rupt deasupra capului, partea cu nodul ramanand infasurata strans in jurul gatului. Chestiune de natura a motiva incercarea victimei de a-l taia cu cutitul, astfel putandu-se produce rana din obraz.
A doua etapa a experimentului a scos la iveala faptul ca liftul cu care Erbasu s-a deplasat de la subsol la etajul I este prea ingust pentru ca cineva sa-l fi putut obliga sa intre cu forta in ascensor.
Totodata, prin simularea facuta pe scara in spirala de la etajul I la etajul II, rezulta ca Erbasu ar fi putut fi urcat cu forta pe aceasta scara doar cu foarte mare greutate, caz in care corpul victimei ar fi trebuit sa prezinte multiple semne in acest sens.
In a treia etapa a experimentului, procurorii au simulat atat varianta crimei, cat si varianta sinuciderii, manechinul de lupta (dezgolit de aceasta data de greutatile suplimentare) fiind aruncat de patru ori de la balconul vilei din Snagov. La primele doua aruncari au fost folositi doi membri ai trupelor DIAS, care au jucat rolul unor asa-zisi atacatori, aruncand pur si simplu papusa de la etaj.
Manechinul a cazut mult mai departe de pozitia in care a fost gasit cadavrul, totodata asezarea acestuia fiind cu picioarele in sensul invers fata de pozitia depistata de anchetatori. Totodata, a fost simulata si tentativa de sinucidere, manechinul fiind "ghidat" ca si cum ar fi sarit cu capul in jos.
In cadere, manechinul s-a lovit cu capul de zid, s-a rostogolit, a cazut in picioare si apoi pe burta, exact in pozitia in care a fo