Radu Pavel Gheo a debutat cu un volum de proză fantastică (Valea Cerului Senin, Athena, 1997), iar în 2001 a publicat un foarte bun eseu de teorie a literaturii SF, carte editată îngrozitor şi rămasă total necunoscută. Ulterior, tânărul scriitor, timişorean de origine, a mai scris două cărţi de articole şi eseuri: Adio, adio, patria mea, cu î din i cu â din a (Polirom, 2003) şi Românii e deştepţi (Polirom, 2004), ambele foarte bine primite de critică. Romanul lui, editat de Polirom în colecţia celor şapte, pare la prima vedere SF şi mulţi au strâmbat deja din nas. Nu insist, căci prejudecata minoratului literaturii SF este pe cât de notorie, pe atât de bine împământenită. Dar...Romanul debutează ca un SF clasic, însă după numai câteva pagini realizăm că avem de-a face numai cu un pretext, mai exact, cu un simplu cadru narativ. Un bătrân este interogat de un android cu privire la o mai veche şi nereuşită misiune intergalactică. Prezenţa anchetatorului nepământean se şterge aproape de la sine pe măsură ce pătrundem în miezul povestirii. Din momentul în care bătrânul se pune pe povestit, practic am terminat-o cu SF-ul şi romanul se conturează ca un clasic fantasy. Echipajul navetei Skylark, de pe planeta Terrestria, condus de tânărul, pe atunci, Ronnie Peterschneitt, eşuează pe planeta botezată ad-hoc Fairia. O planetă geamănă cu Terra, cu atât mai surprinzătoare, mai halucinantă şi mai "anormală" cu cât Pământul suferise o apocalipsă biologică şi tot ce mai rămăsese din el erau imaginile stocate în holo. Surpriza însă abia acum urmează pentru că această dublură a Terrei se află la vârsta mitologică. Pământenii viitorului întâlnesc pe Fairia lumea preistorică despre care noi, cei încă trăitori pe Pământ, mai citim prin cărţi şi atlase.

Se recunosc imediat personajele şi structurile (propp-iene) ale basmului: fii de împăraţi care pleacă în călătorii ini