De la începuturile campaniei sale electorale, domnul Mircea Geoană a avut câteva izbucniri vocal-isterice alunecânde spre zona ridicolului. Convertit şi uns de domnul preşedinte al PSD din ministru de externe în candidat de primar general, domnia sa a materializat admirabil zicerea sadoveniană "cea mai potrivită nepotrivire". Văzându-l strofocându-se în faţa camerelor de filmat mai ceva decât domnul Theodor Stolojan, un dispozitiv secret şi inexplicabil mi-a pus în funcţiune imaginaţia astfel că ţipetele sale mi s-au părut asemănătoare zbierăturilor disperat-neputincioase ale unui miel jertfit în ajun de Sfintele Paşti între Palatul Victoria şi Cotroceni. Scuzaţi comparaţia... Culmea e că începusem să aud, undeva mai în spate, şi râsul cam sardonic al domnului Adrian Năstase, râs care mi-a şi declanşat S.P.V(1-ul după care, din ce în ce mai clar, am avut şi revelaţia: domnul prim-ministru, purtând o ţundră cu fireturi aurii, descheiată mai la toţi nasturii inscripţionaţi de o mână criminal-antipesedistă cu denumirea fiecărui capitol rămas în discuţie cu UE, îşi lovea palmele mulţumit de mişcarea strategică cunoscută sub numele de cod "Geoană". Acest lucru m-a hotărât s-o chem pe moldoveanca lui Haralampy să-mi verifice febra, deoarece cu termometrul nostru controlase cândva nevastă-mea Coryntina fierbinţeala mâncării dintr-o cratiţă(2 de era gata-gata să mâncăm tocăniţă dreasă cu mercur... În calitatea mea de alegător naiv nu mi-am dat seama că, de fapt, eram victima unui puseu-şoc de febră electorală contractat prin intermediul micului ecran de la cei mai mari promiţători pe care i-a avut ţara noastră de-a lungul istoriei sale. Astfel, pe rând, sau chiar în timpul aceleiaşi emisiuni, toţi cetăţenii cu drept de vot se organizau speriaţi şi gata de start spre secţiile de votare pentru ca nu cumva, prin vreo fraudă, să fie ales altcineva decât..

-Io