Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe hartie, reforma Justitiei s-a incheiat

Publicat in Adevarul, miercuri 30 iunie 2004 ·

Ministrul Cristian Diaconescu spune ca mai avem inca de lucru la implementarea acestor legi si la lupta impotriva coruptiei Ministrul Justitiei, Cristian Diaconescu, a anuntat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, finalizarea pachetului legislativ referitor la reforma Justitiei, constand in trei legi ce au fost adoptate de Parlament si urmeaza a fi promulgate de presedintele Romaniei. Este vorba de Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii, Legea privind statutul magistratului si Legea privind organizarea judiciara. Practic, pentru incheierea cu Uniunea Europeana a capitolului 24 (Justitie si Afaceri Interne), Ministerul Justitiei nu mai are de adoptat nici un text de lege, restantele existente tinand de Ministerul de Interne. Cu toate acestea, ministrul Cristian Diaconescu a aratat ca "mai avem de facut pasi importanti in lupta anticoruptie si in implementarea legilor recent adoptate". Acestea vor fi publicate, probabil, in Monitorul Oficial la inceputul lunii iulie, urmand ca, in termen de 90 de zile, sa devina operationale. Dintre schimbarile notabile pe care acest pachet de legi le va aduce in sistemul judiciar romanesc, amintim: infiintarea Tribunalelor specializate (minori, familie, administrativ-fiscal, munca, comercial etc.); infiintarea Colegiilor de conducere la instante si Parchete; repartizarea aleatorie a dosarelor in sistem informatizat; reintroducerea principiului colegialitatii in prima instanta; infiintarea de birouri de informatii si relatii publice la instante; eliminarea atributiilor ministrului Justitiei in cariera magistratilor; cresterea rolului Consiliului Superior al Magistraturii in cariera magistratilor si in functionarea instantelor etc. Mentionam faptul ca pachetul de legi a fost expertizat favorabil de Consiliul Europei. "Prin adoptarea acestui pachet de legi, principiul separarii puterilor in stat si al independentei Justi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 13 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 15 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°