Stranii şi singuratici, sfidînd cu superbie şi blazare "aerul timpului", aflaţi mereu pe un scandalos contrasens cu normele comportamentale şi morale ale vremii lor, indiferenţi la farmecul eternului feminin, admiraţi, dispreţuiţi, imitaţi, maimuţăriţi, dar niciodată ignoraţi, promotori ai noului din plictiseală, postmodernişti avant la lettre, dandy-i au marcat decisiv viaţa socială şi culturală a ultimelor două secole. În mod paradoxal, deşi au părut a fi cu faţa iremediabil întoarsă spre trecut, fie şi din dorinţa recuperării (inventării) unei genealogii cu parfum aristocratic, cavaleri ai saloanelor mondene, degeneraţi, devitalizaţi, dezeroizaţi, monumente ale imobilismului şi gratuităţii, pentru care singurul rost în viaţă părea să fie şocarea simţului comun prin simpla lor prezenţă fizică, dandy-i au jucat rolul de locomotive ale progresului în istoria modernităţii. Ei au avut darul de a zgîlţîi din temelii anchilozatele moravuri ale societăţilor patriarhale (pe cît de mare era şocul produs de apariţia lor la recepţiile mondene de la mijlocul secolului al XIX-lea, pe atît de mare devenea tentaţia de a le copia vestimentaţia şi modul de a fi) şi de a propune modele alternative de existenţă, scandaloase, dar fascinante. Şi dacă miza lor pe formă în detrimentul fondului putea părea rizibilă la momentul respectiv (probabil că astăzi apariţiile lor publice, combinaţie contradictorie de lux şi decădere, de haine purtînd semnele vechimii - uneori, pe cale artificială; se cunosc exemple de dandies care îşi puneau servitorii să le poarte prin casă hainele noi pînă cînd acestea dobîndeau gradul de uzură convenabil - dar cu nasturi din aur, de trăsături ferme ale croielii, pe fondul unor combinaţii de culori inimaginabile pentru vremea respectivă, ar fi fost catalogate drept kitsch), nimeni nu poate nega acum revoluţia pe care aceşti ciudaţi au produs-o în artă, modă