Înlăturarea PSD-ului de la putere a devenit mai mult decât o necesitate politică: a devenit o necesitate a supravieţuirii României. Semnalele încurajatoare primite din partea Uniunii Europene trebuie citite şi în cheia dubitativ-condiţională folosită de Bruxelles: vom intra în Europa în 2007 dacă vom fi pregătiţi pentru asta... Bunăvoinţei dincolo de orice aşteptări a UE nu i se poate însă răspunde aşa cum o face în clipa de faţă România: arătând chipul hidos al unor structuri schimonosite de ură, înspăimântate că a bătut ceasul retragerii ventuzelor din trupul secătuit al ţării. Pesedeii n-au absolut nici o poftă să renunţe la stilul de vampir nesătul, la nesimţirea odioasă şi la brutalitatea de junglă în care s-a dovedit meşter încă pe vremea când guverna ţara prin bâtele minereşti. Campania de-o imensă murdărie declanşată de pesedei după primul tur al alegerilor devoalează nu doar disperarea, ci esenţa însăşi a echipei de fosile politice crescute la sânul lui Ion Ilici Iliescu. Insist pe esenţă, şi nu pe disperare, pentru că au mai fost forţe politice, după 1990, care au pierdut totul, dar nu s-au dedat la murdăriile respingătoare ale miliardarilor comunişti. PSD-ul a colectat, ca o albie rapace, tot ce-a fost mai nesimşit, ticălos şi lacom în fostul PCR. Din acest punct de vedere, înţeleg indignarea unora dintre îmbogăţiţii din jurul lui Năstase de-a fi identificaţi drept comunişti: aşa e, n-am păstrat absolut nimic din obsesia lui Ceauşescu de-a salva aparenţele. Urmaşii săi nu se mulţumesc să acumuleze averi inimaginabile. Ei trebuie să le şi etaleze, bolnavi de lipsa de stăpânire prostească care l-a pierdut şi pe bărbierul regelui Midas. Cum aceluia îi crescuseră nişte urechi gigantice, neputând ţine doar pentru sine taina urechilor de măgar monarhice, bărbierul a făcut o gaură în pământ şi a rostit acolo infamantul adevăr.

Pesedeii nu se mai