Ideea acestor însemnări mi se trage din ziua de 9 mai. Am asistat atunci la un megaspectacol al cărui pretext era sărbătorirea Zilei Europei. Priveliştea, urmărită fie şi numai prin intermediul televiziunii, era într-adevăr impresionantă. Se pare că francezul cu artificiile s-a întrecut pe sine. Iar boborul, ca întotdeauna când i se oferă panem et circenses, s-a bucurat, a admirat, a aplaudat. L-am putut vedea "pe micul ecran" privind fascinat spre înălţimi, cu ochii dilataţi şi gura întredeschisă, dar fără a bănui nici o clipă că distracţia îl costă, după zisa presei cea rea de plisc, o sumă exorbitantă. Am folosit cuvântul pretext pentru că celor ce nu şi-au pierdut uzul raţiunii sub scăpărarea pocnitorilor le-a fost limpede că tot acest eurodelir a avut o propulsie electorală şi diversionistă. Scopul său imediat, poate chiar mai urgent decât cel electoral, dar până la urmă tot electoral, a fost acela de a dilua acutul sentiment de frustrare pe care naţia l-a trăit doar cu câteva zile în urmă, când a fost pusă în situaţia să contemple "din off" fastuoasele serbări ale lumii bune, prilejuite de extinderea UE. Metoda abaterii atenţiei s-a folosit şi "înainte", dar după 1989 parcă proliferează. Pentru ca "populaţia" să nu intre la idee, evaluându-şi prea insistent involuţia prin spoliere şi dezeducare, îi oferim (zadarnic!) motive periodice de inflamări patriotice. Ne-am procopsit astfel cu o Zi a Drapelului şi cu alta a Constituţiei, care se desfăşoară în indiferenţa absolută a "populaţiei", supravieţuind doar prin strădanii oficiale. Ele se adaugă sărbătoririlor tradiţionale, dintre care Ziua Independenţei, dublată de acum de Ziua Europei, a avut parte în anul acesta de un tratament neaşteptat, fiind practic ignorată. Explicaţia stă probabil în faptul că miza electorală şi forţa ei diversionistă erau nesemnificative.

Cam acelaşi regim îl are şi Ziu