Desi a fost promulgata doar de doua zile, Legea privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate persoanelor fizice a creat o adevarata revolutie in mediul bancar romanesc.
Articolul care i-a pus pe jar pe bancheri este cel referitor la rambursarea anticipata a creditelor de consum, legiutorul impunand recompense pentru romanii care-si achita mai repede imprumuturile:
"In cazul achitarii anticipate a obligatiilor sale contractuale, consumatorul are dreptul la o reducere echitabila a costului creditului, stabilita proportional cu perioada de utilizare a creditului respectiv", se arata in alineatul 2 al art.11.
Cum legea nu stipuleaza clar despre ce facilitati este vorba, fiecare banca ar urma sa-si stabileasca propriile "reduceri echitabile", insa bancherii spun ca nu stiu cum sa interpreteze acest termen.
Presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Gratian Ghetea, califica acest articol drept "o mare prostie", care va da multe batai de cap bancherilor.
"Asociatia Romana a Bancilor a contestat inca de la inceput aceasta formulare, aducand in sprijinul sau practica internationala in domeniu care prevede aplicarea de penalitati in cazul rambursarii anticipate a imprumuturilor", spune Radu Gratian Ghetea.
Presedintele ARB a facut si un "scenariu sumbru" al efectelor pe care acest articol de lege l-ar putea avea asupra bancilor romanesti:
"Sa presupunem ca tot mai multi romani merg la banca si ramburseaza anticipat imprumuturile, ceea ce va duce la unele probleme pentru acea institutie, care va intra in exces de lichiditati, nemaiputand astfel sa-si onoreze corespunzator platile, si aici ma refer la dobanzile pe care la randul sau va trebui sa le plateasca pentru banii imprumutati.
Nu stiu ce a vrut sa faca Autoritatea Nationala pentru Protect