Stimate domnule Nae Caranfil (o, Doamne, ce poate face un Nae dintr-un apelativ solemn! - aşa că), dragă Nae, Andrei Gorzo - inestimabilul nostru prieten comun - îmi este martorul nr. 1 pentru îndelungata şi efervescenta mea ezitare în a-ţi relata cele de mai jos. Îmi pun la grea încercare capacitatea mea de a fi sobru şi, pe cale de consecinţă (cred că ne topim împreună cînd auzim expresia asta beton...), nu-ţi voi explica pe larg de ce-ţi scriu tocmai ţie şi de ce nu folosesc viul grai. Mulţumeşte-te deocamdată cu un "aşa, de-aia!". Nu vei păgubi. Vei roşi mai puţin de plăcere - ceea ce nu e o pierdere ireparabilă. Dar nu-ţi voi ascunde motivele obiective (altă măreaţă vorbă!) care m-au decis să pun pixul pe hîrtie. În ultimele 20 de zile, 480 de ore şi 48 de minute au năvălit peste mine patru veşti bune. Asta se întîmplă foarte rar şi iarăşi nu trebuie să-ţi fac un desen pentru ce înseamnă o veste bună. Din cele cîteva colocvii ale noastre de la Spring Time - lasă filmele tale, termină cu orgoliile contaminate de facilitatea indignărilor locale - mi-am dat seama cu bucurie, şi ea rară, că avem o bibliografie comună în ce priveşte o veste bună. Acestea la care mă refer sînt, în ordine: 1) la Sibiu a ieşit primar la alegeri, cu o zdrobitoare majoritate, un cetăţean român de origine germană şi asta într-un oraş unde nu-s mai mult de 2% nemţi (paranteză, nici bună, nici rea: am aflat cu acest prilej că în România trăiesc azi 12.000 de germani, cam tot atîţia cît evreii... iată o bună soluţie finală prin tragicele progrese ale happy-end-ului!); 2) din Dilema veche consacrată situaţiei din fosta Iugoslavie, am aflat că la Tuzla, în Bosnia extrem de complicată, se înmulţesc mariajele interetnice; 3) în aceeaşi Dilemă veche, omul nostru, Andrei Gorzo, scrie că la Festivalul Internaţional de Film de la Cluj, publicul tînăr a fost entuziasmat de o comedie sovietică -