* Adriana Babeţi, Dandysmul. O istorie, Editura Polirom, 2004. Ce te poate uimi atunci cînd deschizi ultima carte a Adrianei Babeţi - dincolo de farmecul învăluitor şi ironic al tonului, de uimitoarea acribie desfăşurată cu o simplitate rară sau de raportarea extrem de actuală la un subiect care a făcut gloria altor vremuri - este numărul impresionant de femei care au scris despre mitul dandy-ului. Marylène Delbourg-Delphis, Henriette Levillain (nu "La Villaine"!), Sydney Owenson (Lady Morgan), Hanriette Wilson, Catherine Gore, Marie-Christine Natta, Michelle Perrot, Dolores Toma, la noi, şi, desigur, Adriana Babeţi, în Arahne şi pînza, unde convulsiva istorie a dandysmului e deja schiţată - iată o succesiune acronologică de amazoane literare fascinate de casta "frumoşilor". Din etimologiile contradictorii pe care tot Adriana Babeţi le aminteşte undeva, conturînd subiectul unei cărţi despre amazoane, cel mai bine li se potrivesc amazoanelor literare de mai sus definiţia dată de Platon în Cratylos (aratos - inflexibil) sau de Lydus, după care războinicelor le-ar veni numele de la verbul aregein ("a veni în ajutor în lupte"): ele sînt inflexibilele unor lupte străine, în care îşi păstrează luciditatea şi graţia. Vocea Adrianei Babeţi din cărţi - de la Femeia în roşu la Bătăliile pierdute şi la Arahne şi pînza - dar şi din intervenţiile sale cumpănite şi afectuos-ironice este unică. Printre solemnităţi şi lucruri definitive, Adriana Babeţi bemolizează interogativ; printre patetisme şi coterii, ea caută termenul terţ; printre istorii prăfuite şi teorii aride, caută povestea vie, iar cînd povestea nu se lasă spusă pînă la capăt, apelează (ca Irina Nicolau) la farmecul indicibil al listei. O adevărată amazoană a literelor româneşti, care îşi are la Timişoara adevărata armie... mixtă. Cum poate fi, aşadar, istoria acestei "instituţii vagi, la fel de ciudată ca duelul