Spre stînga, străduţa, fără trotuar - să tot aibă vreo trei metri lărgime -, face un cot, după care se varsă în Via del Corso; spre dreapta, se întrevede agitaţia din Via della Scrofa. Aici, unde stau, este un fel de mic golf între două clădiri bătrîne, e umbră şi e linişte. Pe fundal, în partea stîngă, o clădire cărămizie, cu cinci rînduri de ferestre în plin soare şi cele cinci rînduri corespunzătoare de încadramente diferite, atît de italieneşti. La nivelul solului, tot în stînga, o mică tipografie - "Aurora" - expune într-o vitrină modestă un afiş producţie proprie cu Romeo şi Julieta , în regia lui Gigi Proietti. (Nu pot să nu zîmbesc la asocierea fonetică a lui Gigi cu Shakespeare.) Pe aceeaşi parte cu tipografia, înşirate unul lîngă altul, 17 scutere. Între 4 şi 6, vor fi încălecate, unul după altul, de micii funcţionari de la instituţiile învecinate. Drept în faţă, intrarea la Miscellanea Pub, aleatorul meu foişor de pîndă din această zi. Eu stau la una dintre cele trei mese ale barului, furişate pe această străduţă, numită Via delle Porte. Nu sînt decît la cîteva minute de Foro Romano, unde ghizii povestesc despre these guys , romanii, şi isprăvile lor minunate, dar aici e altă Romă. Patronul bea o bere, în prag, cu un vecin. Barmanul, în lipsă de clienţi, îl ajută pe un altul să-şi repare bicicleta. Nimeni nu vociferează, nu gesticulează şi nu au rufe înşirate la uscat de la o fereastră la alta. Ce-i drept însă, vorbesc tot timpul. Pe aici nu prea trec turişti - cel puţin la această oră din după-amiază. Se scurg însă funcţionari de la instituţiile din preajmă, aşa că am timp să-i observ în voie. Sînt atît de firesc de eleganţi! Mai ales dacă îi compari cu omologii lor britanici, de la Londra, care parcă ar purta cu toţii uniforma unui Mao de casă mare. Trec şi carabinieri, de la sediul lor de alături, din San Ignazio, în uniformă de gală - este anive