La împlinirea celor 103 ani, deşi nu era o vîrstă rotundă, s-au gîndit să-l sărbătorească din nou la casa bătrînească de la munte, aşa cum făcuseră şi în urmă cu trei ani, la sută. "Atunci a fost tare frumos", îşi aminteşte unul dintre fii, trecut binişor de şaptezeci. "A venit tot neamu' ca la nuntă. Patru mese din alea lungi erau întinse aicea, în curte. A venit şi primarul, i-a dat o diplomă lu' tata şi i-a promis o căruţă cu lemne. N-a mai văzut lemnele, da' în fond intenţia bună contează!" Moş Tucă e cel mai bătrîn om din satul ascuns într-o văgăună dintre munţi. Aici te simţi rupt de civilizaţia pe care ai ajuns s-o deteşti, de zgomotul oraşului, de lumea McDonald's, de un soi de fast-life care parcă nu-ţi mai aparţine. Poţi număra vacile care se întorc de la păşune, te poţi tăvăli pe iarbă cu un pai în gură, poţi bea apă de izvor, poţi face, în sfîrşit, toate lucrurile pe care-ţi vine să le faci cînd te întîlneşti cu un petic de natură, dar, după două zile, cadrul care iniţial ţi se pare atît de idilic începe să te sufoce şi te repezi la singura pensiune din sat pentru a gîlgîi o Cola şi a te aşeza pe un WC normal. Această căutare perpetuă a ceva cît mai pitoresc şi cît mai tradiţional, cum ar fi aniversarea a o sută trei ani a lui moş Tucă (şi fost haiduc în tinereţe!) în satul său izolat, de la munte poate eşua penibil, uneori chiar fără vina ta. Au început să se adune maşinile în curtea casei bătrîneşti, Dacii de diverse culori din care coboară copiii, nepoţii, strănepoţii, ginerii, mătuşile, cumnaţii, în total vreo treizeci de persoane dornice să-l sărbătorească pe tata mare. Odată cu ele coboară sacoşele, pungile, lăzile cu bere, casetofonul, plus casete. Cu toţii se reped să-l felicite pe moş care nu prea ştie ce se întîmplă cu el. În casă nu mai locuieşte nimeni de cîţiva ani (moşul a fost şi el adus cu maşina de la oraş, unde stă la unul dintre