Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luna şi doi bani jumate

Publicat in Dilema Veche, vineri 2 iulie 2004 ·

A m văzut la Discovery nişte indivizi care contestă zborurile oamenilor pe Lună. Spun că totul a fost un trucaj, că nimeni n-ar fi pus de fapt piciorul pe Lună. În ciuda argumentelor că au fost sute de mii de oameni implicaţi în organizarea misiunilor Apollo, că un fals de asemenea proporţii nu ar fi putut fi ţinut secret, ei continuă să afirme că NASA nici nu avea capacitatea tehnică de a face aşa ceva şi că, pentru salvarea imaginii Americii, s-a recurs la o înşelătorie (fără a realiza că de fapt americanilor le-ar fi fost probabil mult mai greu să facă o astfel de şmecherie decît să realizeze aselenizarea în sine). Scenariul lor e susţinut şi de nişte OZN-işti. Adică de aceia care cred că, spre deosebire de bieţii oameni neputincioşi, ipoteticii extratereştri pot orice. Aşa se poate susţine orice şi se poate nega orice. Teoriile lor se întîlnesc cu ale celor care spun că americanii şi-au organizat singuri atentatele de la 11 septembrie şi cu ale celor care neagă Holocaustul. După ei, evenimentele

de mare anvergură din istorie ar fi fost regizate, inventate, din cine ştie ce motive complicate, de forţe obscure atotştiutoare şi atotputernice. Din specularea unei sensibilităţi scenaristice, larg răspîndite printre oameni, pot ieşi uneori şi bani. Aşa cum bani a făcut şi Pavel Coruţ (care, apropo, are acum o editură intitulată "Faceţi avere") din scenarii despre revoluţia din 1989. Dacă unii asemenea indivizi sînt inocenţi, alţii cu siguranţă manipulează cu bună ştiinţă credinţele fataliste şi descurajează încrederea oamenilor în propriile puteri, contrazicînd evidenţele şi gîndirea echilibrată. Teoriile lor sînt "interesante", dar nerezonabile. Şi, dacă aţi observat, absolut toate sînt antiamericane şi antievreieşti (dar aici am putea cădea noi înşine într-un scenariu). În orice caz, cei ce nu cred în aselenizare, fac parte din latura lunatică şi obscuran

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum o ora
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Patru judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. ANM a emis Cod roşu

Mediafax acum 25 minute
Valul de căldură va continua să se intensifice, iar în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se vor înregistra temperaturi maxime de 38…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va dep

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 59 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°