- ghid scurt de nimic altceva - Se spune că inventatorul demarorului pentru automobile a avut mari probleme în a-şi promova produsul: "La ce-mi trebuie demaror, cînd şoferul poate să dea la manivelă?", se întrebau proprietarii de maşini. Asta era în Franţa acum vreo sută de ani. Între timp, demarorul a făcut o frumoasă carieră, oarecum anonim în spatele unor agregate mai importante şi mai cunoscute care compun un motor de automobil: chiulasa, jiglerul, carburatorul sau pompa de benzină. În mii de variante constructive, mic sau mare, maro sau negru, demarorul a muncit discret pentru noi. Din păcate, efortul lui a fost în zadar: manivela a cîştigat pînă la urmă bătălia cu celebritatea! Ea a spart capota şi-a ieşit la aer, ca alienul acela micuţ care sare din burta cosmonautului în Alien 1, 2, 3 şi următoarele. Şi, la fel ca el, manivela şi-a cîştigat locul direct în lumina reflectoarelor. Nu a farurilor. Altfel spus, manivela a ajuns un model. Ea şi-a dat numele unei întregi categorii sociale, mîndră şi răzbunătoare (probleme, mă?) care inexact e considerată ca fiind formată doar din şoferi. Manivelă (ca poreclă) e un indicator de statut social, dar şi o trăsătură de caracter. Şi tot ea (ca expresie) descrie efortul mecanic inutil, popularizat la noi sub denumirea de muncă. Mai mult decît atît, manivela e pe cale să evolueze spre un model de carieră. Regulile sînt simple: urci, faci gălăgie şi (opţional) dai afară. Totul e să faci primul pas în poziţia din care poţi face scandal - după aceea merge de la sine. Iar la prima concediere pe care o decizi, promoţia e gata: şefii te vor admira pentru eficienţă şi lipsa de sentimentalisme balcanice. Esenţial este însă zgomotul: manivela trebuie să aducă aminte în fiecare clipă de utilitatea ei. Ca să fie sigură de asta, aruncă din cînd în cînd puţin nisip în motorul companiei sau al instituţiei în care lucrează. După ca