Dumitru CARABAT

Urletul sau educatia sentimentelor.

Scenarii cintematografice

Editura Privirea,

Bucuresti, 2003, 240 p.

Este a treia oara in ultimele luni cind diagnoza comei mi se impune intr-un titlu/subtitlu, privind noua faza a crizei cinematografului romanesc nereformat. Precedentul stadiu a fost falimentul profesional si moral (a nu se confunda cu cel financiar) consumat inca din anul de cumpana 2000 si in trimestrele adiacente, prin sistarea timp de un an si jumatate a premierelor autohtone. Coma vechii garzi, resurectia noului val (Observator cultural Nr. 225) incerca radiografierea starii de fapt la inceputul acestei veri, la TIFF-ul clujean, iar Terapiile subculturale in coma filmica (Ibidem, Nr. 230) dadea seama de prestidigitatiile ulterioare ale oficialitatilor in a ne ascunde in continuare starea de colaps a victimei lor si in a ne infatisa o fisa de sanatate jubilatorie.

Avind de etalat un singur lungmetraj inedit in primul semestru al anului si pina in toamna (primele trei premiere din 2004 ne erau cunoscute de la „Gala“ din toamna trecuta, cu lansarile in circuit promise initial pentru noiembrie-decembrie 2003), fabrica de esecuri previzibile de la CNC s-a coalizat cu surata ei „obsteasca“, UCIN, in a face din filmul in cauza al lui Dinu Tanase si Radu F. Alexandru, Damen Tango, un prilej de rafuiala cu critica ce-l clasase drept catastrofal. Un prilej implicit de inlocuire a criticii cu numitele „terapii“, la o intrunire care a meritat antologata, prin similitudinile ei cu sedintele in care si-au trait stralucirile si si-au forjat firea fostii nomenclaturisti minori din fruntea celor doua oficine si cei din preajma-le. Nici nu se putea altfel, dupa ce acelasi subprodus reprezentase noul hiatus la traditionala gala locala a filmului european din luna mai, cind de pe podiumul rabdator al cinem