Ion SIMUT
Reabilitarea fictiunii
Editura Institutului Cultural Roman, Colectia „Context“,
Bucuresti, 2004, 464 p.
De cind exista la noi institutia cronicii literare, criticilor le-a placut sa isi adune in volume comentariile, scotindu-le de sub efemerul gazetariei. Multa vreme, cartile de cronici au avut titluri denotative: Fragmente critice, Cronici si articole, Atitudini critice, Interpretari critice, Campanii s.a.m.d. sau metaforice si livresti: Pasi pe nisip, Rondul de noapte, Piinea noastra cea de toate zilele etc., in general adecvate.
Dupa 1990, pe fondul implicarii active a literatilor in viata publica, a aparut insa in rindul criticilor nostri literari un complex bovaric al „sintezei monumentale“ nerealizate; culegerile de cronici au inceput sa fie vindute si promovate ca studii in toata puterea cuvintului. Intre ispita agorafila a angajarii in „arena actualitatii“ si nostalgia retragerii in biblioteca, stimulati si de mize pragmatice, multi critici au incercat, cu rezultate variabile, sa impace, rentabil, si „capra“ studiului de sinteza, si „varza“ publicisticii literare. Mai nou, se poarta volumele masive care incearca sa recupereze cit mai mult din productia revuistica a autorilor.
Desigur, cita vreme articolele se organizeaza modular intr-un proiect coerent, cita vreme au capatat in timp relevanta istorico-literara, totul e mai mult decit OK. Problema apare acolo unde eticheta pretentioasa a volumelor nu reuseste sa justifice bricolajul, ci doar sa deruteze si, la limita, sa mistifice; altfel spus, acolo unde autorii isi string sub etichete inadecvate cronicile, mai bune sau mai rele.
Acum citiva ani, Tudorel Urian isi stringea cronicile publicate in Cuvintul intre 1996-2000 sub titlul impozant Proza romaneasca a anilor ’90, dupa ce le atasase, de forma, citeva date bio-bibliografice
