Reactii la final de stagiune

Doru MARES:

Bine ati venit in redactia Observatorului cultural, va multumim ca ati ajuns pe aceasta caldura teribila, care cred ca nu este neaparat un efect al incalzirii circuitelor stagiunii recent incheiate, desi as fi sperat ca de-asta sa fi fost canicula. Asta inseamna insa ca deja v-am manipulat si-atunci puteti sa credeti ca e canicula si din cauza extraordinarelor semne pe care le-a dat teatrul romanesc in ultimul an de zile. Cu memoria mesei rotunde la care, intr-un fel sau altul, aproape toti cei de aici am participat acum un an si care a fost, probabil, cea mai coerenta, incheiem inca un an de bucurii, de dureri, de stupefactie. As zice ca merita sa folosim modelul anului trecut si sa incepem cu o prima reactie, la cald, daca vreti, la final de stagiune, dupa care sa vedem ce spectacole reprezentative au fost, daca au fost, ce festivaluri, si daca, eventual, s-au petrecut chiar noutati, desi eu cred ca m-am cam vindecat sa caut noul cu orice pret.

Magdalena BOIANGIU:

N-as fi vrut sa incep eu, pentru ca am un oarecare complex de inferioritate, vazind putine dintre spectacolele altor teatre decit ale celor din Bucuresti, si am senzatia, din ce aud despre spectacolele pe care nu le-am vazut, ca acolo s-au petrecut lucrurile importante si minunile pe care le tot asteptam. Stagiunea bucuresteana – asa cum ma uitam de dimineata pe putinele notite pe care mi le-am luat – mi s-a parut a fi o stagiune foarte marcata, in grosul ei, de o mediocritate lipsita de creativitate si de orice fel de ambitie. Au fost multe spectacole la care te duceai, stateai acolo in scaun si iti doreai tot timpul sa fii in alta parte, bucurindu-te ca se termina.

Vreau sa spun ca nu ma refer in mod special la spectacolele facute pentru gustul public, cele la care merge lumea, cum sint, sa zicem, spectacolele