Petru ILIESU

Timisoara, 1989 –

„No comment?“

Editura Planetarium, Timisoara, 2003, fara numerotare a paginilor

Petru Iliesu a publicat nu demult un volum foarte interesant, foarte special, emotionant despre episodul timisorean al revolutiei romane din decembrie 1989.

Volumul unui autor la rindul lui foarte interesant, foarte special. Fara sa fie un scriitor de mare notorietate nationala, Petru Iliesu e un reper in viata culturala banateana, in care joaca, de citeva decenii bune, un rol asumat-“marginal“. Nascut in 1951, mare iubitor de arta underground, boem de factura „hippiota“, nonconformist cit cuprinde, ba mai si dind pe de laturi, ocazii cu care mai avea de-a face cu Militia comunista sau cu Securitatea, Iliesu scria in anii ’70 poeme in maniera „beatnicilor“ americani si traia in acele medii de tineri care, in plin comunism, traiau „occidental“, prelungind si in Romania, ca in intreaga Europa Centrala, voga muzicii pop si a revoltei „anti-establishment“ (cu – evident! – alte tinte decit in Vest), moda pletelor la baieti si a blue-jeans-ilor de ambe sexe etc. etc. Un detaliu deloc lipsit de importanta: Iliesu avea un handicap locomotor pe care nu si-l ascundea, dimpotriva, si-l purta cu o demnitate senina, poate ca pe o marca – iarasi – de atipicitate, de nealiniere la norme, de „marginalitate“ simbolica, de asta data. L-am cunoscut in 1980 sau 1981, in Bucuresti, unde descindea din cind in cind, la volanul unui biet Trabant cu comenzi adaptate (o raritate in epoca). Publicase in 1978 un prim volum de versuri, pe banii lui, la Editura Litera: Pastel H., titlu care-i incifra – dar ii si afisa – „devianta“, handicapul, proiectindu-l in plan simbolic.

Tocmai ii aparuse si o a doua carte, Autoportret cu foxterrier (1980). Avea sa iasa apoi Camera de mercur (1982), despre care am scris un articol in Romania