Minunile icoanei din Maru. Gasita in cenusa unei biserici arse, Icoana Maicii Domnului din Maru a oprit un potop care se abatea peste sat, salvandu-le oamenilor viata. Localnicii cred ca destinul le este legat de ea. Fecioara cu trandafiri. Maica Domnului poarta o rochie albastra de stele. Deasupr...
Minunile icoanei din Maru
Gasita in cenusa unei biserici arse, Icoana Maicii Domnului din Maru a oprit un potop care se abatea peste sat, salvandu-le oamenilor viata. Localnicii cred ca destinul le este legat de ea
Fecioara cu trandafiri
Maica Domnului poarta o rochie albastra de stele. Deasupra, un magorion de aur, ce atarna in falduri largi peste fruntea senina, peste umeri si pe degetele subtiri. Doi ingeri in zbor, ferindu-si chipurile de atata lumina orbitoare, aduc cu fala o coroana imparateasca, potrivindu-i-o incet Fecioarei pe crestet. Intr-o mana, Ea tine o cruce cu trandafiri. Pe cealalta mana ii sade Pruncul, copilul sfant, ce vrea parca sa o mangaie pe obrajii sfiosi, sa-i atraga atentia ca sa-L priveasca putin si pe El, nu doar asa, inainte, spre intreaga biserica. Caci acestei Maici a Domnului I s-a zis Odighitria - "cea care priveste inainte". Cea care arata calea. Desi Pruncul are trup mic, chipul ii e parca destul de matur. E imbracat cu o haina imperiala, de aur, plina cu nestemate, iar pe cap poarta o tiara papala. Maica tine pe brat un imparat din povesti. Icoana aceasta e ca un vis. Totul in jur este verde. Sus, in colturi, soarele si luna, cu fete mirate si gulere pufoase de nori. Dedesubt, in cerul verde ca iarba, printre ingeri plutesc o cheie, o cadelnita, usi imparatesti, o amfora, un peste si o scara - cele mai puternice simboluri crestine. Podoabele Maicii si Pruncului sunt bogate, baroce. Chipurile lor, parul, nasurile prelungi, buzele subtiratice - in cel mai strabun stil bizantin ortodox. Aceast