Dupa port, se vedea ca unii veneau din Maramures, din Ardeal sau din nordul Moldovei. Iar printre generali, ambasadori straini, membri ai Guvernului Romaniei se aflau si tigani romani, si tigani unguri din zona centrala a tarii, dar si o babuta din cine stie ce sat, pe care nu cred ca a bagat-o in seama cineva mai important decit primarul comunei in care locuieste.

Or, prezenta tuturor acestora pe peluza resedintei ambasadorului SUA in Romania nu a fost o intimplare. E vorba despre o viziune si un mod de a intelege o tara si un popor pe care, uneori, nici noi, romanii, nu le putem cuprinde.

Cind presedintele Romaniei i-a multumit ieri lui Michael Guest, s-a referit la contributia ambasadorului la dezvoltarea relatiilor dintre Romania si SUA. Formularea era protocolara si, in ciuda modului de adresare oarecum diplomatic, exprimarea lui Ion Iliescu contine un adevar.

In fond, cine poate sa garanteze ca relatiile romano-americane ar fi evoluat asa dupa esecul integrarii de la Madrid? Cine ar putea jura ca interesul american pentru Romania ar fi fost cel generat de pozitia geografica? Cine ar putea garanta ca vizita presedintelui american in Europa de Est ar fi inclus si Romania? Daca Michael Guest

n-ar fi fost ambasadorul SUA la Bucuresti s-ar mai fi spus oare ca Romania este uneori mai aproape de Washington decit de Bruxelles?

In urma cu trei ani, impreuna cu citiva oameni din societatea civila si din mass-media, am fost invitat la o masa cu, pe atunci, noul ambasador american la Bucuresti. Era la trei-patru zile dupa prezentarea acestuia la post. Si in acea seara, de citeva ori, Michael Guest ne-a intrebat aproape patefonic: - “Spuneti-mi, ce trebuie sa fac eu pentru Romania?”

Si fiecare dintre cei de fata i-a spus ce a crezut de cuviinta, de la integrarea in NATO pina la consolidarea democratiei si a libertatilor, de la