Istoricul american William Kurt Treptow a fost la un pas de a iesi din puscarie fara sa-si fi ispasit pedeapsa sau sa fi cerut acest lucru. Pe 21 noiembrie 2003, Kurt Treptow a fost citat la Judecatoria Oradea, acolo unde exista depusa o petitie prin care americanul ar fi cerut intreruperea pedepsei sau transferarea lui in Penitenciarul Oradea.
In cerere se specifica faptul ca familia sa se afla in localitatea bihoreana Diosig si ca are acolo doi copii. Citatia respectiva a sosit la Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi, unde Kurt Treptow executa o pedeapsa de sapte ani de inchisoare pentru coruptie sexuala, perversiuni sexuale cu minori si acte sexuale cu minori.
Mirat de aceasta citatie, Treptow a comunicat conducerii Penitenciarului Iasi ca nu a facut o astfel de cerere si apoi a facut plingere penala pentru a afla cine i-a facut aceasta farsa. Procurorii si politistii au inceput verificarile in acest caz si l-au descoperit pe autorul cererii.
Acesta se numeste Mihai Mardar (21 de ani) si executa in Penitenciarul Iasi o pedeapsa de sase ani de inchisoare pentru viol. Acesta a fost coleg de celula cu istoricul american pina in luna octombrie 2003.
In timpul anchetei, Mihai Mardar a recunoscut pina la urma ca a facut aceasta farsa detinutului Treptow, sperind prin aceasta ca americanul sa fie transferat de la Iasi, insa fara a explica de ce a dorit acest lucru.
Tot in timpul anchetei, procurorii au descoperit ca Mihai Mardar nu a facut totul de capul lui, ci ar fi fost instigat de catre un alt detinut, Ilie Sacaleanu, aflat dupa gratii pentru tilharie. Ultimul se afla deocamdata in cercetari, iar daca vor exista suficiente probe impotriva lui, va fi trimis in judecata pentru „instigare la fals in inscrisuri oficiale sub semnatura privata“.
Ieri, Parchetul l-a deferit justitiei pe Mihai Mardar sub acu