Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suflet de Bucuresti

Publicat in Jurnalul, luni 5 iulie 2004 ·

Bucurestiul are ceva frumos la inceputul verii. Atunci cand asfaltul n-a apucat sa devina fierbinte, Bucurestiul are ceva din racoarea unui zbor de fluture, se simte de parca se ridica deasupra si da din aripi, ramanand fara greutate si miroase a proaspat, a vechi si frumos, miroase a catifea uda si a piatra, miroase aidoma unui amestec de primavara si vara imbratisate inaintea despartirii.

Devine frumos cu totul, cu case vechi, cu istoriile lor nespuse, cu copiii din fata blocului, cu gradini, cu caldaramuri, cu parcuri si povesti. E perioada aia a lui in care e fermecator fara sa se faca nimic, e perioada in care te poate cuceri pe loc fara sa-si tradeze adormitele cicatrice si boli care-i bantuie tot, mai putin sufletul. Pentru ca e perioada in care-si lasa sa umble pe strazi, nestingherit si necazut, sufletul.

Sufletul orasului bantuie, la randul sau, de amintirile urate ale trecutului si durerile prezentului. Din nefericire, pentru el n-o sa se organizeze niciodata alegeri pentru primaria sufletului sau, sau poate ca e mai bine asa, daca ne permite macar o data pe an sa-i deslusim farmecul, frumusetea, puterea.

E tresarirea lui de orgoliu, e tresarirea de... boier, care, dupa ce a trait ani grei de suferinta, se revolta fie si pentru o clipa impotriva mizeriei, marlaniei si prostului-gust, inundandu-se cu frumos ca intr-un gest care-i asigura supravietuirea. Un aer nevazut, ca un liant, ii contopeste strazile, cladirile, oamenii, copacii si-l face irezistibil, dar in egala masura si fragil, vulnerabil, lasandu-se descoperit asa cum o face arareori, poate o singura data pe an.

E ca un dar ce-l face tuturor indragostitilor sai, care-l poarta in suflet fie si doar ca pe un taram pe care sentimentele frumoase au gasit de cuviinta sa ia nastere.

Bucurestiul are ceva frumos la inceputul verii. Atunci cand asfaltul n-a apucat sa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cât costă rochia de mireasă purtată de Kira Hagi. Detaliul care a atras toate privirile, la biserică

Gandul acum 50 minute
Kira Hagi a purtat o rochie de mireasă desprinsă din povești, duminică, 29 iunie 2025, la ceremonia religioasă alături de partenerul ei, Thomas Ferfelis. În sfântul lăcaș, mirii au pășit emoționați și încrezători, spunând „Da” în fața lui Dumnezeu.

Elena Udrea a fost operată, la scurt timp după internarea de urgență. Fostul ministru este la terapie intensivă

HotNews acum 43 minute
Elena Udrea a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, duminică, și este la terapie intensivă, au declarat surse medicale pentru Agerpres. Sursele susțin că Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, iar operația a decu

Video Incendiu violent într-o hală din incinta unui parc logistic pe A1. A fost emis mesaj Ro-Alert

Adevarul acum 18 minute
Un incendiu violent are loc la o hală dintr-un parc logistic aflat pe autostrada A1, la kilometrul 23. Din cauza fumului dens, autoritățile au emis mesaj RO-Alert pentru mai multe localități din zonă.

România a câștigat șase medalii la Cupa Mondială II de canotaj de la Lucerna

Adevarul acum 2 ore
Canotorii români au cucerit șase medalii, duminică, la Cupa Mondială II de la Lucerna, trei de aur, două de argint și una de bronz.

Vești bune pentru șoferi! Se deschide circulația pe Lotul 3 A0 Sud. Legătură directă de la Constanța la Curtea de Argeș

Ziua Constanta acum o ora
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că de luni, 30 iunie 2025, începând cu ora 17:00, Lotul 3 al A0 Sud va fi accesibil șoferilor. Odată cu această inaugurare, șoferii vor putea circula pe autostradă de la Constanța până la Curtea de Argeș,

Naţionala României de rugby a plecat în Chile pentru startul Summer Tour / Lotul anunţat de federaţie

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de rugby a României a plecat, sâmbătă, spre Santiago de Chile pentru a disputa primul meci din Turneu de Vară, un turneu efectuat în America de Sud, transmite News.ro. Urmărește cele mai no

O femeie din Brăila a fost ucisă în bătaie de soț. Agresorul, arestat preventiv pentru 30 de zile

Adevarul acum o ora
O femeie din județul Brăila, a fost ucisă în bătaie de soțul ei, care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce un apropiat a alertat autoritățile.

AVARIE pe calea ferată între stațiile Sinaia și Bușteni. Un copac a căzut pe infrastructura feroviară / Circulația întreruptă

Gandul acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează că la ora 13:37, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, un copac căzut pe infrastructura feroviară, a afectat linia de contact între stațiile Sinaia și Bușteni, pe ambele fire de ci

Breaking Un tânăr de 27 de ani a murit după ce un copac a căzut peste el, în Braşov, pe „Aleea de sub Tâmpa”

Adevarul acum o ora
Incident grav duminică, 29 iunie 2025, pe Aleea Tiberiu Brediceanu din Brașov, cunoscută localnicilor ca „Aleea de sub Tâmpa”. Un copac s-a prăbușit peste două persoane aflate în zonă, provocând moartea unuia dintre ele. O femeie a fost rănită în ac

Copac prăbușit peste două persoane în municipiul Brașov. Un tânăr a murit

HotNews acum 2 ore
Un arbore a căzut peste doi oameni, duminică, în municipiul Brașov, iar unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, a murit în urma incidentului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov. ISU Brașov spune că, în jurul o

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

19°/34°
mar.

20°/29°
mie.

17°/30°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/26°
lun.

16°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/28°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/28°
lun.

22°/27°
mar.

19°/25°
mie.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/27°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

15°/32°
lun.

17°/36°
mar.

19°/32°
mie.

16°/36°