Nu este lucru usor sa te pronunti asupra omului Valeriu Mladin si, implicit, asupra artei sale. Ceea ce face acest neintrecut plasmuitor de imagini si de situatii – si insist asupra cuvintului „face“, pentru ca „a sti sa faci“ defineste intreaga lui activitate polivalenta si sta la baza capacitatii sale de realizare – scapa simtului comun al tagmei profesionale in care se inscrie artistul nostru. Tagma se considera ultragiata in prezenta acelui percutant „ceva“ – element de soc si de admirativa stupoare – ce nu poate fi insusit si cu atit mai putin imitat, ci doar oferit privirii si reflectiei.
Nu vreau sa spun prin specificarea de mai sus ca arta lui Mladin nu te invata, ca nu te instruieste. Decit ca instruirea in cauza depaseste cu mult orizontul strict al facerii, obligindu-te sa filozofezi pe marginea actului creator, atit de puternic patruns de mister.
Daca esti inclinat sa gusti acest mister, te cucereste farmecul enigmei si te simti subjugat, prada unei nelinisti care te scoate din calma ta neutralitate, vecina cu indiferenta. Te simti captivat, cufundat intr-o adinca meditatie, contrara pasivei contemplari.
Sa nu se creada ca-l idealizez pe Mladin, ca in ceea ce creeaza nu-i gasesc cusur. Tin seama mai ales de faptul ca el dispune de mijloace tehnice ultramoderne, care inlocuiesc si simplifica procesul sondarii unor solutii proprii generatiilor de artisti din trecut, nevoiti sa se lupte cu moduri de pregatire adesea eliminate de progresul in curs. Isi poate deci permite sa arda etapele, compulsindu-le, printr-o reductie si de timp, si de modalitate executorie a scopului propus.
Mai intervine si un alt aspect, care ma impiedica sa-i ingadui simtului critic sa-si tempereze vigilenta, prada efectului corupator al mirajului, al exultantei, al starii de entuziasm: Mladin e, prin definitie, un experimentator si orice experiment incl
