Nádas Péter - Sfîrşitul unui roman de familie, 210 pag.
Traducere şi note: Anamaria Pop
Prefaţă: Daciana Branea
Confruntarea cu textul original: dr. Danilo Zoltán
Ed. Polirom, Iaşi, 2001. Colecţia “A Treia Europă”
Sfîrşitul unui roman de familie a fost scris în 1972, dar a trebuit să aştepte cinci ani pentru a putea fi publicat în anii comunismului maghiar. Privit atunci ca o mărturie despre anul revoluţionar 1956, romanul lui Nádas Péter apare cititorului român de astăzi ca fiind o scriere ale cărei teme principale sunt moartea şi evreitatea, comunismul şi anii tulburi din deceniul ’50 (“obsedant deceniu” la ei ca şi la noi) reprezentând mai degrabă nişte puncte de sprijin ale acestor două teme importante.
Povestea în Sfîrşitul unui roman de familie curge laolaltă cu asociaţiile gândirii – amintirile despre vârsta pubertăţii se amestecă cu cele despre vârsta prepuberă, imagini şi evenimente ale copilăriei redate scurt şi concis care se scurg unul în celălalt, toate acestea întretăiate pe alocuri de diferite poveşti, singurele puncte certe de stabilitate în desfăşurarea epică a romanului. Micul povestitor nu caută să-şi pună ordine în ceea ce apare aşternut pe hârtie, frazele sunt scurte, urmând un aparent stream of conciousness, ceea ce îl conduce către acest lucru fiind un impuls de a povesti, de a istorisi, prezenţă latentă ca motiv al scrierii. Dar toate aceste propoziţii şi fraze care urmează firul gândurilor copilului care povesteşte (cum ar fi: “Când a murit Bunica, am căutat cazanul de rufe. L-am umplut cu apă, dar n-am putut să-l ridic. N-am găsit praful negru. În dulapul de bucătărie, în spatele pungilor cu zahăr şi făină, erau cârnaţi împachetaţi în hârtie. Când Bunica se întorcea de la magazin, îi ascundea mereu în altă parte, ca nu cumva să-i mănânc. Am găsit şi o lumânare. Făceam mâncare de carto
