Tot Campionatul acesta European n-a fost un campionat. A aratat mai degraba ca un joc al sortii. Sau ca o nesfirsita lectie de morala. Sau ca o reflectie halucinanta de portrete in oglinzi fatetate, cu imagini inselatoare, lunecoase, deformate.
Beckham intii ca un idol, inconjurat de bani, obsesii, muzica, mitologie moderna, marsaluind stralucitor spre Portugalia unde Zidane sosea cuminte, aproape sfios. Si, dintr-o data, zeii au poruncit. Beckham - penibil si afara! Zidane - pe culmi! In doua minute, sfiala si discretia francezului s-au prefacut in lumina, devenind apoteoza. N-a durat decit putin.
Zidane s-a poticnit, lumina s-a stins pina la incruntare si innourare. Zidane a plecat acasa pentru ca s-a ridicat Baros, pentru ca Maniche si Cristiano Ronaldo s-au asezat pe scaunele de vrajitori. Dar si lor le-a sunat ceasul. Au invins grecii care nu aveau nici un semn ca ei ar putea fi alesii sortii.
Grecii, de pe stadioanele lor odinioara fara iarba, semanind mai degraba cu niste maidane de creta, cei care joaca fotbal de doi lei. De altfel, Grecia nu e potrivita pentru acest sport. Oriunde l-ai juca, chiar si in insule, dupa doua driblinguri, o centrare si trei sprinturi te alegi cu genunchii juliti sau cu un picior sarit din articulatie.
Dupa victoria din finala cu Portugalia am putea sa sucim foaia si sa zicem ca grecii au fost vinjosi, buni atleti, cu un spirit de echipa cum n-au aratat ceilalti. Sa fim seriosi! Grecii n-au aratat nimic. Nici macar atletism de inalta clasa. Au venit cu o echipa modesta, corecta, curata, fara talentati si fara vedete, gata sa lupte pentru a nu ajunge risul turneului si ciuca batailor.
Si ca toti grecii vinosi si cu inima mare, jucatorii nationalei, asezati in teren dupa principiile masinilor nemtesti, au prins o zi cind s-a cascat cerul si i-au spulberat pe toti filfizonii Frant
