Joi 24 iunie, la Casa de cultura „Friedrich Schiller“ din Bucuresti, a avut loc lansarea neobisnuita a unui volum de memorii cu totul si cu totul neobisnuite.

Memorii cu subiect romanesc, insa – dupa cum se poate banui tinind cont de locul in care a avut loc reuniunea – nu fara legatura cu Germania: autorul lor, Erwin Wickert, a fost ambasador al Bonn-ului la Bucuresti, unde a ramas aproape sase ani, intre 1971 si 1976.

Intelectual de buna formatie, cu studii de istorie a artei si filozofie la Berlin si Heidelberg, stundent al lui Karl Jaspers, apoi specializat – interesant si mai putin obisnuit in epoca – in economie si stiinte politice peste Ocean, Erwin Wickert si-a inceput cariera diplomatica la 24 de ani, in 1939 (se nascuse in 1915; informatiile le preiau din pliantul pregatit de organizatorii lansarii de la „Schillerhaus“). Prima destinatie: China. Apoi, tot in Extremul Orient: Japonia. Se va intoarce in Germania dupa sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, in 1947. Ca fost diplomat al celui de-al treilea Reich, iese din sistem si traieste ca scriitor independent, devenind un cunoscut autor de… teatru radiofonic. Absent – totusi! – din tara sa natala pe intreaga durata a razboiului, deci fara sa se fi putut compromite ca participant efectiv la regimul nazist, e rechemat in 1955 in diplomatie, gratie calitatilor si experientei sale.

Avea sa lucreze la Paris, apoi la Bonn, la Londra, Bucuresti si din nou in China, la Peking. A avut o contributie importanta la elaborarea doctrinei de destindere pe care Germania Federala (jumatatea libera si capitalista a Germaniei postbelice) avea s-o aplice in relatiile Est-Vest de-a lungul epocii „razboiului rece“. Intre timp, a publicat si citeva romane istorice de succes: Misiunea (1961), Purpura (1965) si Templul parasit (1986) (toate traduse si in romaneste). De asemenea – o carte despr