Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Garda de mediu baga sub pres duhorile din vestul orasului

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 6 iulie 2004 ·

Citeva zeci de mii de ieseni sint siliti sa stea inchisi in propriile locuinte. Iar daca ies, ar trebui sa-si tina rasuflarea pentru a nu fi atacati. "Dusmanul" celor ce locuiesc la iesirea din Iasi prin Pacurari nu are forma si nici culoare, ci doar miros. De fapt, asta si este: un miros ingrozitor. O buna parte din locuitorii zonelor Canta, Pacurari si Dacia nu pot nici macar sa deschida geamul pentru ca toata locuinta se umple de un miros insuportabil. "Nici macar in cursul noptii nu poti sa aerisesti, nici macar pentru jumatate de ora. Este foarte deranjant. Ma gindesc sa ma mut in alta parte din cauza acestui miros. Uneori miroase a gaz, uneori a animale moarte, dar mirosul persista indiferent de perioada din zi", a spus Oana M., care locuieste in Canta. Toate persoanele cu care am discutat au propria parere despre cauza mirosului din zona respectiva. Ce este insa mai grav: nici persoanele platite din bani publici pentru protectia mediului par sa nu stie exact care este sursa acestui miros. In aceste conditii, este clar ca ceva concret nu se va face prea curind. De-a lungul timpului, la redactia "Ziarului de Iasi" au sosit numeroase plingeri referitoare la mirosurile neplacute din cartierele Canta, Pacurari si Dacia. "Mai ales in perioada de vara este cumplit, chiar si dimineata cind temperatura este mai scazuta. Nici nu se poate aerisi. Unii vecini se tem ca ar fi scapari de gaze, altii sustin ca de vina sint conductele de la caldura", s-a plins Daniela Coca, din Canta. Nici Gheorghe Miron, din aceeasi zona, nu stie exact de unde vine mirosul. "Daca mergi de la bariera din Canta spre iesirea din oras, nu ai cum sa nu simti mirosul. Stiu ca la un moment dat s-a crezut ca sint probleme cu gazul si au fost chemati cei de acolo, dar muncitorii au spus ca nu este nici o problema la gaz si au dat vina pe Antibiotice. Eu locuiesc aici din 1981 si m-am obisnuit", a pov

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump spune că îl va vizita pe regele Charles în Marea Britanie, în septembrie

News.ro acum 49 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat, joi, că se aşteaptă să se întâlnească cu Regele Charles al III-lea, în septembrie, în Marea Britanie. Ar urma să fie o vizită oficială, iar Londra speră să profite de această ocazie pentru a consolida r

Meteorologi: Temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale, până după jumătatea lunii mai

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale ale perioadei, până după jumătatea lunii mai, în timp ce cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele specifice pentru acest moment al anului. Potrivit Adm

Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce trebuie să știi

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare este o zi cu mare însemnătate pentru întreaga lume creștină, fiind ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos s-a răstignit pentru iertarea păcatelor lumii. În tradiția populară se păstrează o serie de obiceiuri legate de această zi, dar și

Ucraina anunță că a semnat o ciornă a acordului privind mineralele cu SUA. Donald Trump: „Presupun că vor respecta înţelegerea”

Libertatea acum 41 minute
Ucraina și Statele Unite au făcut un pas important în direcția unui acord privind mineralele: guvernul ucrainean a anunțat semnarea unei ciorne a acordului între cele două țări, potrivit BBC.

Acord pentru mineralele din Ucraina. Kievul și Washingtonul au semnat un „memorandum de intenție”

HotNews acum o ora
Washingtonul şi Kievul au semnat joi un „memorandum de intenţie” care vizează încheierea unui acord complex privind accesul la resursele naturale şi mineralele critice ale Ucrainei, a anunţat un oficial ucrainean, relatează AFP, citată de Agerpres.

Autorul atacului armat de la Universitatea de Stat din Florida, soldat cu doi morţi, este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 7 ore
Fiul unui ajutor de şerif a ucis joi două persoane şi a rănit alte cinci la Universitatea de Stat din Florida (FSU) înainte de a fi împuşcat de poliţişti şi spitalizat la rândul său, au declarat autorităţile, relatează Reuters. Poliţia crede că atac

Hamas afirmă că este gata să îi elibereze pe toţi ostaticii rămaşi în schimbul terminării războiului din Gaza

News.ro acum 3 ore
Hamas doreşte un acord exhaustiv pentru oprirea războiului din Gaza şi schimbul tuturor ostaticilor israelieni cu palestinieni aflaţi în închisoare în Israel, a afirmat un oficial al grupării militante palestiniene, respingând oferta Israelului pent

Patru persoane au murit și una a fost rănită după ce o telecabină s-a prăbușit în Italia

Ziua Constanta acum 50 minute
Patru persoane au murit și una a fost rănită joi după-amiaza când o telecabină a căzut în regiunea Napoli, au anunțat pompierii joi seara pe Telegram, citând un bilanț definitiv, relatează AFP. 'Au fost găsite patru cadavre, în timp ce o a cincea pe

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 11 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Aflat la Paris, Marco Rubio a vorbit la telefon cu Serghei Lavrov

News.ro acum 6 ore
Aflat la Paris pentru o reuniune cu europenii şi ucrainenii, secretarul de stat american Marco Rubio a avut, de asemenea, o conversaţie telefonică paralelă cu omologul său rus Serghei Lavrov, în care, potrivit Departamentului de Stat, a transmis din

Vremea

București
acum

11°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

12°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

8°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°