Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursuri pentru primari, viceprimari si consilieri

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 7 iulie 2004 ·

Noii alesi se apuca de invatat

Pentru a sti cum sa conduca treburile obstii, primarii, viceprimarii, secretarii primariilor si consilierii locali ar putea participa la un curs intensiv de management de integrare al teritoriului, cu durata de trei zile * Alesii locali vor fi instruiti cu privire la legislatia administratiei publice locale si la modul in care pot sa acceseze fondurile puse la dispozitie de Uniunea Europeana Alegerile locale din 6 iunie au adus in fruntea administratiilor locale si in functiile de consilieri locali oameni care fie iau contact pentru prima oara cu ceea ce inseamna activitatea dintr-o primarie, fie isi exercita al doilea sau chiar al treilea mandat. Realitatea a demonstrat, insa, ca multi dintre alesii locali, chiar daca au mai avut functii in administratiile locale, nu sunt suficient de bine informati cu privire la legislatia care le reglementeaza activitatea sau programele pe care le deruleaza in Romania Comunitatea Europeana. Pentru unii dintre primari, viceprimari sau consilieri locali este total necunoscut faptul ca au relatii de subordonare cu institutiile judetene. Din punct de vedere administrativ, primariile sunt subordonate institutiei care reprezinta Guvernul in teritoriu, iar financiar, Consiliului Judetean Constanta. Daca ar fi sa ne luam dupa legislatia in vigoare, primarul unei localitati ar trebui sa raporteze, lunar sau trimestrial, Prefecturii stadiul ducerii la indeplinire a programului stabilit pentru perioadele respective in baza datelor puse la dispozitie de viceprimar si consilierii locali. Primarii care, in urma castigarii alegerilor, se afla la primul mandat sunt prea putin familiarizati cu activitatea in administratia publica si acelasi lucru se poate spune si despere alesii care pentru prima data ocupa un fotoliu de consilier. Pentru a risipi "ceata" din mintea multora dintre cei care nu stiu ce atribu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 8 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 6 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 9 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 5 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum o ora
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 8 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Decizia așteptată în cazul penal al lui Donald Trump a fost amânată după câștigarea președinției

Libertatea acum 8 ore
Judecătorul Juan Merchan a suspendat procedurile în cazul penal din New York al președintelui Donald Trump. Magistratul a amânat o decizie anticipată cu privire la posibilitatea continuării procesului, precum și sentința, în lumina câștigării aleger

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

5°/10°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°