Am vizionat cu emoţie crescândă reportajul tv referitor la vizita de lucru a premierului Adrian Năstase în zona Lehliu " "Autostrada Soarelui". Iată. mi-am zis cu mândrie, domnul Prim-ministru bate Câmpia Bărăganului în loc să se odihnească bine meritat după o perioadă electorală atât de grea, cu rezultatele ei cu tot.
Vizita se desfăşura într-o atmosferă de muncă, soare, responsabilitate şi domnul ministru Miron Mitrea garantând valabilitatea lucrării preţ de un cincinal. Garanţia era un semnal încurajator pentru înfricoşaţii de şomaj, fiindcă nici nu se va ajunge bine la terminarea lucrării, când, la tronsonul prim, va începe astuparea gropilor din asfalt respectându-se în acest fel o frumoasă, constructivă şi trainică metodă muncitoresc-românească: permanenţa unui front de lucru...
Următoarea etapă a vizitei a avut loc pe tarlale, şeful Executivului fiind însoţit de domnul Ilie Sârbu " ministru sobru care, ca şi în alţi ani, a dat zvon spre ţară că vom avea hambarele pline, zicere pe care cârcotaşul de Haralampy a comentat-o repede:
-Înseamnă că la primăvara viitoare vom importa grâu.
Ăsta e el: nu lasă omul să se bucure de nimic...
În orice caz, partea aceasta de vizită m-a umplut şi mai mult de emoţie, de această dată învârstată cu amintiri: în timpul unor astfel de vizite, în calea lui Nicolae Ceauşescu se aşterneau viitoarele producţii agricole crescute într-o zi socialistă cât altele într-un an capitalist... Ce vremuri! Acum, dimpotrivă: domnul Năstase era filmat emblematic de inspiratul reporter tv în mijlocul unui câmp pe care creşteau, palide şi parcă jenate de prezenţa delegaţiei, frunze anemice de plante noi şi rahitice, adaptate noii revoluţii agrare; vânjoşii ciulini în devenire completau peisajul împreună cu o mulţime de insuliţe de pământ arid cu urme, ici-colo vizibile, ale