Devenit un fel de axiomă că presa e, cum ar zice filozoful, "conştiinţa mai bună" a unei naţii. Dintr-un fel de idealism naiv, am ajuns şi eu să cred acest lucru. De fapt, îl cred şi acum " pentru că altminteri n-aş face această meserie. Observând, însă, ceva mai atent ce se întâmplă, încrederea oarbă în cuvântul jurnalistului a cam început să mi se zdruncine. În clipa de faţă, nu mai cred că presa are întotdeauna dreptate şi nici că ea reprezintă exclusiv interesele cetăţeanului. Chiar dacă, în linii mari, presa se află în slujba adevărului. Dar numai şi numai în linii mari. Problemele încep să apară atunci când o majoritate a publicaţiilor sau a canalelor de televiziune fac jocuri ciudate " ca să mă exprim elegant.

Recenta campanie electorală a lăsat să mai cadă câteva voaluri de pe chipul presupus strălucitor al frumoasei noastre de toate dimineţile sau serile. S-a văzut cu ochiul liber cum locul demnităţii e luat de slugărnicie şi al iubirii dezinteresate de prostituţie. Cazurile de schizofrenie s-au înmulţit dramatic, în numele aşa-zisei democraţii şi a dreptului la informare al cetăţeanului. Situaţia-standard arată cam în felul acesta: în editorialul de pagina întâi, directorul gazetei îl face cu ou şi cu oţet pe reprezentantul partidului X. Mai mult, în paginile trei, patru şi cinci, artileria reporterilor de investigaţie şi desanturile fotografilor aduc probe zdrobitoare că baronul cutare, ce reprezintă partidul cu pricina, a furat, a înşelat, a şantajat, a umilit, a deturnat, a bătut şi, uneori, chiar a omorât (la volanul maşinii sau plătind ciomăgari). O treabă jurnalistică făcută ca la carte, veţi spune.

Ei bine, nu. Pentru că în graba de-a înghiţi fulminantele dezvăluiri, ai trecut peste pagina doi. Revii asupra ei când mai răsfoieşti o dată ziarul, sperând să dai de-un chilipir la mica publicitate " şi ce vezi? Fotografia p