În numărul 21 (2-8 iunie 2004) al "României literare", p. 14, Al. Săndulescu semnează o prezentare a noii ediţii a operei lui Panait Istrati*). Cel puţin aceasta pare să fie sugestia titlului ("O nouă ediţie Panait Istrati"). în fapt, ceea ce face Al. Săndulescu este o prezentare a biografiei lui Panait Istrati, însoţită de minime aprecieri ale ediţiei, toate la superlativ. înclin să cred că autorul articolului a studiat superficial ediţia, pentru că, altminteri, nu se poate să nu fi observat că atît organizarea ediţiei cît şi aparatul critic i-ar fi dat tot atîtea motive să fie mai rezervat. Cîteva dintre acestea le voi semnala în continuare.
În colecţia "Opere fundamentale", coordonată de Eugen Simion, Academia Română a publicat, la finele anului trecut, în două volume, povestirile, romanele şi alte scrieri ale lui Panait Istrati. Primul volum cuprinde versiunile de autor, în limba română, al doilea, traduceri realizate de Alexandru Talex. Ediţia este completată cu o Addenda (unde au fost incluse scrieri publicate de Panait Istrati în diverse periodice, precum şi texte apărute postum), cu un capitol de note şi comentarii, un altul de referinţe critice şi cu o bibliografie selectivă.
De-a lungul timpului, opera lui Panait Istrati a fost însoţită constant de o dispută concentrată în jurul unei întrebări obsedante: cărei literaturi îi aparţine autorul Chirei Chiralina? Literaturii franceze " după criteriul limbii " pentru că Istrati şi-a scris majoritatea operelor în limba lui Voltaire, sau literaturii române (apartenenţă revendicată de el însuşiL "eu sînt şi ţin să fiu un autor român... fiindcă simţirea mea, realizată azi în franţuzeşte printr-un extraordinar hazard, izvorăşte din origine românească"), pentru că lumea operei, gîndirea, elementele culturale sînt româneşti? în ciuda faptului că Istrati a realizat versiuni româneşti
