- Editorial - nr. 132 / 7 Iulie, 2004 Niciodata nu am fost tentata sa abordez, ca gen, comentariul sportiv, desi iubesc sportul si, candva, am practicat unele discipline, chiar pentru performanta. Mai mult, chiar cu riscul de a-i dezamagi pe iubitorii fotbalului, trebuie sa marturisesc faptul ca, in afara meciurilor de interes national, nu ma dau in vant dupa "sportul rege" si, ca atare, cand reusesc sa nu ma irite, "luptele" pentru balonul rotund ma lasa cu desavarsire... rece. Pentru ca tocmai exceptia intareste regula, intamplarea a facut sa privesc, destul de contrariata, disputa Portugalia-Grecia, in opinia mea, lipsita de spectaculozitate, de altfel, dar interesanta din punct de vedere psihologic. Interesanta si instructiva, mai ales pentru noi, romanii, care nu numai ca ne-am dezobisnuit sa mai vorbim despre "unire in cuget si-n simtiri" si despre mandrie nationala, ci chiar ne... jenam, ca si cum ar fi chestiuni "perimate", daca nu chiar rusinoase. Victoria, spectaculoasa in sine, a jucatorilor greci, care au functionat ca un tot unitar, fara vedetisme si orgolii paguboase, luptand umar la umar pentru... mai mult decat balonul acela, intr-un "rotund" fara cusur (sfera fiind imaginea perfectiunii in Antichitatea... greaca), si apoi... bucuria fara margini, "albastrind" toate meridianele si paralelele globului locuite de fii ai Elladei, au demonstrat mai cu seama doua lucruri esentiale, intrate in ultima vreme, din pacate, in conul de umbra al marii industrii (ca sa nu spunem "Mafii"), care a devenit fotbalul: 1. Se mai poate juca sportiv, frumos, curat; 2. Mandria de a-ti apara culorile patriei inca n-a pierit. Grecii au dat o lectie lumii intregi - victoria lor isi rasfrange lumina nu numai asupra crestinatatii care se inchina de la dreapta la stanga, ci asupra tuturor celor care mai au idealuri, care nu se lasa vanduti ori cumparati. O echipa pe care pu