Când Albert Thibaudet a plecat ofiţer în primul război mondial, ca un adevărat umanist, el a luat şi câteva cărţi în raniţă, între care şi Războiul Peloponeziac scris de istoricul atenian Tucidide în secolul al V-lea î.d.Cr.. în timpul campaniei, în clipele de răgaz, Thibaudet îl citea pe istoricul grec; demobilizat, el şi-a scris într-o carte intitulată La campagne avec Thucidide viziunea sa asupra primei conflagraţii mondiale văzute prin prisma analizei făcute de Tucidide conflictului îndelungat care a opus în secolul al V-lea î.d.Cr. cele două supraputeri ale lumii greceşti din acea vreme, Atena şi Sparta. Cartea a fost un succes în mediile intelectuale, căci releva similitudini nebănuite între două războaie care s-au desfăşurat la o distanţă de aproape două milenii şi jumătate unul de celălalt. Astfel, intenţia lui Tucidide de a crea �o operă pentru eternitate� şi nu o carte care să producă satisfacţii efemere şi-a găsit o strălucită împlinire, căci Thibaudet a demonstrat cu prisosinţă actualitatea istoricului antic. De altminteri, Tucidide anticipase încă de la începutul conflictului dintre Sparta şi Atena că acesta va fi cel mai mare cutremur pe care l-a cunoscut omenirea până în acel moment; descriindu-l, el a vrut şi a reuşit să ofere cititorilor un subiect de reflecţie, căci, spune el, din faptele trecutului poate fi conjecturat viitorul, întrucât �omenescul� (to anthropinon) este invariabil, iar cauze similare produc efecte similare. în ciuda succesului cărţii lui Thibaudet, exemplul n-a fost urmat. Incidental, analiştii politici şi militari s-au referit la Tucidide şi la alţi autori antici, dar o analiză comparativă nu s-a mai făcut.

Abia în vremurile noastre, fără legătură cu cartea lui Thibaudet, preocupările de istorie comparată l-au introdus în circuitul lor şi pe Tucidide. Mi-a căzut în mână de curând, graţie Alinei Stănescu, lector