- Editorial - nr. 133 / 8 Iulie, 2004 Dupa ce am fost obligati atata vreme la ascultare si cumintenie, dirijate politic si ideologic timp de peste 50 de ani, perioada in care ni s-a spus aproape tot ce sa facem si cum sa facem, cum sa ne comportam, iata-ne, deodata, lasati in voia sortii, asa cum de altfel ne-am dorit, liberi ca pasarile cerului, sa ne randuim cum stim noi propria viata individuala, dar si cea comuna, sociala. Ajunsi insa in fata acestui test, parca ni s-au muiat picioarele, ni s-a intunecat mintea si, din "bravi eroi" ai Epocii, am ajuns niste bieti dezorientati in spatiu. Un test al vietii, de altfel, foarte interesant, la care se poate raspunde in mai multe feluri, pe care, insa, noi, romanii, nu l-am stiut deslusi. Desigur, ne-am dorit cu multa ravna aceasta clipa a libertatii, pentru care, atunci cand eram "ocrotiti" pana la agasare, ne-am fi dat chiar si viata, dar acum, de 14 ani, ne invartim buimaciti in jurul ei, nestiind sa o valorificam sub nici un aspect. N-am reusit sa aruncam din propria ograda maldarul de rele ale trecutului, n-am purces nici la curatenia atat de necesara si n-am inceput sa punem in loc nimic serios, cu exceptia unor improvizatii care, ulterior, s-au dovedit derizorii. In aceasta situatie tranzitorie n-am fost pusi numai noi romanii, ci si ungurii, cehii, slovacii, polonezii si ceilalti fosti comunisti. Fiecare dintre acestia a trebuit sa hotarasca asupra propriului destin. Chinurile desfacerii si ale facerii au fost dureroase pretutindeni, si pentru toate popoarele. Fiecare a fost obligat sa faca dovada capacitatii lui de adaptare la un set de conditii (reforme) nu tocmai atractive, dar si sa elaboreze pe baza noilor realitati un sistem diferit de viata, in care individului, omului, sa i se dea o portie mult mai mare de libertate, intr-o maniera in care sa-i ajunga fiecaruia, iar dreptul unuia sa nu fie ciu