Dl Bush a reuşit să-i mai enerveze o dată pe liderii europeni cînd, plecînd de la Istanbul, unde avusese loc summit-ul NATO, a spus că "Statele Unite consideră că în calitatea ei de putere europeană, locul Turciei este în Uniunea Europeană. Integrarea Turciei în Uniunea Europeană ar dovedi că Europa nu este clubul exclusiv al unei singure religii; ar dovedi că «şocul civilizaţiilor» este un mit istoric pe cale de dispariţie". A încheiat printr-o analogie care nu sare în ochi: "În urmă cu cincisprezece ani, a fost ştearsă o linie artificială, trasată la Yalta, care diviza Europa. Acum, incluzînd Turcia în viitorul Europei, continentul are posibilitatea să anuleze o altă diviziune artificială". Preşedintele Franţei l-a sfătuit pe american să-şi vadă de treburile lui. Mesajul preşedintelui american a fost ascultat de către un auditoriu selectat şi verificat, într-un oraş puternic afectat de măsurile de securitate impuse de prezenţa lui şi a celorlalţi şefi de stat. Pentru organizaţiile teroriste, o eventuală lovitură la Istanbul ar fi fost o mare victorie într-un război fără început şi fără victorie finală. Or tocmai ameninţarea teroristă pune în termeni noi problema adeziunii Turciei la Uniunea Europeană. Pentru opinia publică din multe ţări europene Turcia nu este - şi are puţine şanse de a deveni în viitorul previzibil - o ţară asemenea celorlalte de pe continent. Partide şi lideri politici îşi exprimă rezervele, uneori în termeni foarte categorici: nici geografia, nici religia, nici evoluţiile politice nu ar justifica extinderea Uniunii Europene dincolo de strîmtori, acceptînd un drept la diferenţă care ar pulveriza coeziunea dobîndită atît de greu. Turcia stă la porţile Uniunii de mult timp: în 1959 a cerut să fie integrată în Comunitatea Economică Europeană. În 1963, "acordul de la Ankara" prevedea o uniune vamală în trei etape şi promitea integrarea ulter