Cînd apar pe la recepţii, miniştrii în funcţie şi demnitarii de rang suficient de superior atrag în jurul lor un roi natural de inşi grăbiţi să le ofere omagiile. Aşa cum cer legile fizicii, se formează un vortex, adică o coadă în spirală, în care fericiţii se apropie de ţinta lor dîndu-i ocol. E un spectacol foarte asemănător cu procesul prin care materia stelară se prăbuşeşte într-o gaură neagră. Cu deosebirea că, în acest caz, curtenii scapă înapoi în universul cunoscut, după o strîngere de mînă şi cîteva vorbe fără nici un ecou galactic. Şi mai e o deosebire faţă de fenomenul stelar: aici nu se emit raze X, ci radiaţie P. De la Plictiseală. Aş vrea să pot spune că nu înţeleg ce-i împinge pe oameni la ritualul acesta vasalic. Dar, cum l-am practicat şi eu în cîteva rînduri, am găsit - cu durere - răspunsul. O facem de frică. De spaimă că, dacă nu sîntem văzuţi, nu existăm. Vedeţi, oamenii cu funcţii înalte nu sînt importanţi prin ceea ce ar putea să facă pentru noi (un contract, o atenţie, eventual o măslină în Cipru) ci prin ceea ce ei simbolizează. Şi anume puterea. Ba chiar statul în persoană. După o viaţă în care ne-am obişnuit să ne raportăm la el, e uriaşă tentaţia să-i strîngem mîna şi să-i amintim că sîntem şi noi pe aici. Că ne bucurăm că ne vede. Că sperăm să ne mîngîie pe creştet. De fapt, privirea Lui asupra noastră e singura dovadă că am ieşit din mulţime. Dar nu vreau să ne împotmolim într-o dizertaţie academică, mai ales că avem o ştire de ultimă oră, în exclusivitate pentru Dilema veche (suspans, muzică dramatică, voce groasă, prelucrată cu un mic ecou)! Voice-over: Un fenomen ciudat se manifestă de cîteva săptămîni în domeniul extrem de competitiv al linguşelii artizanale. La ultima recepţie de 4 iulie de la reşedinţa ambasadorului Americii, roiul din jurul miniştrilor în funcţie a dispărut fără nici un avertisment. Fireşte, poliţia a fost