Inflatia a avut, de cand e ea mama vitrega a economiei, cel putin doua tipuri de masurare: cea facuta cu centimetrul de croitor iscusit al po-pulatiei si cea cu instrumentul de vanzator, care vrea sa-si ciupeasca clientul, a statisticii oficiale.
In aceasta situatie ne aflam si acum – in mijlocul unei veri toride pe strada si in politica – dar care anunta si o toamna economica infierbantata. Si, mai ales iarna, cand vom primi facturile de Craciun. In luna mai, rata inflatiei a fost de 0,4%. Pe primele cinci luni, rata inflatiei a fost de 3,1%, tinta de inflatie anuala cu o singura cifra e ca si rezolvata. Pe hartie.
Deoarece gospodina care face piata e mai tare la calcule decat toti angajatii domnului Tanasescu la un loc. Si vede ca preturile sunt mai mari cu 30-50% decat vara trecuta, chiar duble la unele produse. Cine iese in oras, la un film si o cina, ori un pranz frugal, simte la buzunar ca preturile au saltat mult peste cele de anul trecut.
Daca platim facturile la utilitati, cresterile fata de anul trecut sunt de ordinul zecilor de procente. Iar de la inceputul lui iulie s-au scumpit din nou, la fel ca si carburantii, tutunul si alcoolul. Si-atunci, ce se alege de cifrele mestesugit anuntate de Statistica? De unde sunt ele luate? Ca de pe pamant nu prea arata a fi.
Par, mai degraba, ticluiri economico-financiare, care sa ne imbete cu apa rece ca, desi platim absolut peste tot mai multi bani ca acum cateva luni, ca acum jumatate de an, nemaivorbind de acum un an, totusi economiile ne sporesc, iar inflatia e sublima, dar lipseste cu desavarsire.
Bate astfel la ochi metodologia folosita pentru aflarea indicelui de consum. Ponderarea produselor din cosul de consum se face, in 2004, pe baza unei anchete in gospodarii, care dateaza de mai mult de doi ani. Problema este ca intr-o economie in tranzitie, in care obi
