De vreo cîţiva ani buni, urmăresc constant paginile de cultură din şapte cotidiene, toate săptămînalele şi revistele lunare. Întîi, pentru că una dintre atribuţiile mele de serviciu este monitorizarea presei. Apoi, o fac cu plăcere, acesta fiind şi unul dintre visurile mele din studenţie. Există cîţiva cronicari, de exemplu, pe care am ajuns să-i "simt" atît de bine, încît aş putea să le fac un grafic cu stările lor "de graţie" din ultimul an. Sau aş putea paria pe ce va scrie criticul X despre autorul Y etc., etc. În ultima vreme, m-am surprins dezvoltînd un soi de rezistenţă pasivă faţă de felurite aspecte ale vieţii noastre culturale. Le văd şi îmi feresc instinctiv capul. "Am o problemă!" mi-am zis. Şi atunci m-am gîndit să fac o listă cu lucrurile care nu mă interesează. Deocamdată e la faza de brainstorming: * gîlceava înţelepţilor. O evit cu un sentiment de jenă. De la un punct încolo, nu mai văd nici o diferenţă între spiritul pamfletar al unui om de cultură şi verva unui om de fotbal, care, după ce te numeşte "idiot", susţine c-a folosit o metaforă; * certurile "tinerilor", uneori mai aprige şi mai "sub centură" decît cele ale "greilor"; * urechelile "greilor" administrate "tinerilor", în buna tradiţie a perpetuării unei mentalităţi cazone la nivelul întregii societăţi; * discuţiile interminabile despre dosarele securităţii. Ar trebui să aibă loc, însă de cele mai multe ori citesc doar afirmaţii de "microbişti", scrise din auzite. Cît despre deconspirările realizate, mărturisesc că mă uit peste lista celor care au făcut poliţie politică la fel de curios ca atunci cînd dau peste cîştigătorii promoţiei Colgate; * anchetele despre sensul literaturii şi cele despre lupta dintre generaţii; * editorialele tip "actualitatea" lui Agârbiceanu sau a lui Nietzsche; întîlnesc uneori informaţii culturale atît de "actuale", încît nu m-ar mira ca la un moment dat să