Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploaia vine de la sîrbi, ritmul de la bulgari

Publicat in Dilema Veche, vineri 9 iulie 2004 ·

De curînd am aflat de la ştiri că în anul 2008 se va inaugura noul pod peste Dunăre, dedicat aceleiaşi prietenii seculare româno-bulgare ca şi cel de la Giurgiu, între Calafat şi Vidin. Desigur, punctele de trecere ale frontierei vor fi pur formale, căci la acea dată atît românii cît şi bulgarii vor avea în buzunare paşapoarte europene... aceasta este optimista perspectivă a premierilor celor două ţări care, cu ocazia proiecţiei fictive a măreţului pod, s-au pupat simbolic pe celălalt pod, de la Giurgiu, chiar la mijloc, şi au inaugurat o prietenoasă placă comemorativă, sfinţită şi de soborul mixt de preoţi ortodocşi. Pînă atunci, adică în 2008, de pe colinele Calafatului, un prea liniştit şi pitoresc orăşel de Dunăre, într-o zi de sîmbătă, de dinaintea alegerilor locale, le facem cu mîna tot prieteneşte vecinilor noştri din Vidinul care se vede ca-n palmă... Străduţele întortocheate şi umbroase sînt pustii, ne întîlnim doar cu un convoi funerar, condus tot de un preot ortodox care pare pilit şi vesel. Într-un bar cu canapele din piele şi cu iz "de dreapta" (datorat afişelor electorale de pe geam), bem suc şi mîncăm îngheţată, Cioroianu îl cunoaşte pe candidatul local al partidului său, "e băiat de treabă!", iar blondinele de la Blondy aici s-au schimbat cînd au avut concertul din campanie, sau cel puţin aşa ne spune cu mîndrie picoliţa. Nimic nu tulbură atmosfera paşnică de început de iunie a oraşului Calafat, deşi pînă în anul 2008 s-au anunţat teribile şi radicale schimbări de climă... La treizeci de kilometri, tot pe malul Dunării, la Cetate (de ce Cetate? "Pen'că aici au fost demult lupte cu turcii...", ne spune Ciucurel, păstorul de capre, şi explicaţia mi se pare suficientă), unde se află "Înger Park" (de ce "înger"? Am uitat să-l întreb pe Dinescu!), ploaia cu grindină vine de la sîrbi (un mal mai îndepărtat, ascuns de cotul din dreapta) şi muzică disc

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°