Să plec? Să mai rămîn? A emigra. E simplu: în DEX îi găsim şi semnificaţia: "vb. tranz. A pleca din patrie şi a se stabili (definitiv sau temporar) în altă ţară, a se expatria". Şi totuşi, în România acest termen capătă o altă dimensiune: este un veritabil fenomen social cu implicaţii profunde şi cu consecinţe directe asupra structurii societăţii. A emigra nu este echivalent cu a pleca pur şi simplu din ţară. Nu poţi renunţa prea uşor la valorile naţionale, (chiar la propria-ţi identitate) decît sub influenţa unei forţe aş zice maligne, căreia cu greu i te poţi împotrivi. Şi dacă o faci, rişti să fii catalogat automat drept un "imbecil". Aşadar, evoluţia României din ultimii 14 ani duce la o accentuată "fugă" de aici, la fel ca în timpul războiului. Şi este lesne de aflat de ce pleacă aceşti oameni, cu prima ocazie. Este limpede că oricine îşi doreşte ca salariile mici (ori şomajul), corupţia, birocraţia prost aplicată şi frica de a ieşi seara din casă să dispară. Or, modalitatea imediată şi aproape garantată de a dobîndi acest lucru este "abandonarea" acestui mediu. Nu spun că n-ar trebui să existe acest fenomen, dar cotele la care a ajuns sînt mult prea mari. Emigrarea poate fi, totodată, şi un barometru pentru oricine vrea să conştientizeze coordonatele vieţii din România. S-ar putea spune, după anii comunismului - o perioadă închisă, în care era aproape imposibil să pleci din ţară (cel puţin legal), că emigrarea este o reacţie normală a oamenilor eliberaţi acum de interdicţiile capitaliste. Dar acest fenomen nu este de fapt consecinţa comunismului, ci a democraţiei, aşa cum este ea înţeleasă şi aplicată în ţara noastră. Dacă un sportiv ca Helmut Duckadam, intrat în Guiness Book, pleacă în SUA prin "Loteria vizelor", atunci e clar că lucrurile nu sînt pe făgaşul normal. Din păcate, pentru mulţi a pleca în Occident a devenit o obsesie. Şi dacă tot vrem să in