Zilele trecute, cand se discuta cu infocare despre sarbatorirea celor zece ani de ZIUA, mi-am adus aminte de perioada "ziaristului novice" pe care am trait-o in primii ani in presa la Timisoara.
Era si bine (adrenalina era servita in doze serioase: descinderi cu politia, inundatii, incendii, alte calamitati; practic, viata de jurnalist de stiri), si rau (habar nu aveam ce se petrece, de fapt, in jurul meu: afaceri oneroase, tepe de miliarde din banii publici, executii politice).
Fiecare pas pe care l-am facut in cariera de jurnalist a avut un tel: sa fiu cat mai bine informata, sa fiu cat se poate de bine ancorata in realitate. Nu stiu cat de mult am reusit sa realizez si, oricum, nu este treaba mea sa ma cataloghez. Dar stiu foarte bine un lucru.
In Constanta (ca de altfel in intreg judetul si, probabil, in toata tara) cunosc zeci de exemple de politicieni habarnisti care au ajuns sa ne conduca si pe care, sincer, i-as scoate maine la pescuit numai ca sa-i uit - definitiv - acolo. Dincolo de toate acestea, acum, "la ceas aniversar...
", cum se spune in consacrata limba de lemn, se adopta tonul potrivit unor acorduri muzicale si jocuri de lumini favorizante unui asemenea moment, si nu icnete ale durerilor trecute si prezente care raman, ca intotdeauna, in fundal.
Pot spune, totusi, ca nu menuetul ne-a caracterizat in tot acest timp, ci mai degraba ritmurile convulsive ale unei tranzitii in a carei remorca stam impreuna cu tine, "o, cetitor fatarnic, prietenul meu, frate" (Baudelaire). Cu totii am fost supusi uneori acelorasi presiuni. Sa le zicem innoitoare. La inceput se spunea si despre ziarul nostru ca este un ziar de scandal.
De fapt, adevarul era altul: scandalos era faptul ca democratia lasa loc alternativelor. In momentul in care a aparut pe tarabe cotidianul ZIUA, cei mai multi au facut unele c