Mache si politia americana. L-am revazut pe Radu, fostul nostru vecin, la 12 ani dupa stabilirea lui in S.U.A. Era un pusti cand a plecat, iar acum aveam in fata un om matur, plin de reusite si responsabilitati, pe care le afisa cu o vadita dezinvoltura. Mi-a descris casa lui, gradina, masina, televi...

Mache si politia americana

L-am revazut pe Radu, fostul nostru vecin, la 12 ani dupa stabilirea lui in S.U.A. Era un pusti cand a plecat, iar acum aveam in fata un om matur, plin de reusite si responsabilitati, pe care le afisa cu o vadita dezinvoltura. Mi-a descris casa lui, gradina, masina, televizorul cat un perete, toate prezentate lejer, cu un aer usor arogant, ce uneori ma irita. Mi-a povestit apoi de cainele lui, Mache, un ciobanesc german, pe care il luase din Romania, dresandu-l singur, in mod cu totul uluitor. Din amabilitate, m-am minunat, uneori chiar sincer, de povestile lui, iar Radu, incantat de impresia deosebita pe care o facea asupra mea, povestea cu un entuziasm in care am inceput sa recunosc adolescentul de odinioara.

Ce nu stia sa faca Mache?! Stia sa mearga la picior, sa astepte, sa gaseasca o persoana dupa miros, sa pazeasca un obiect incredintat, sa atace, sa se tarasca pe burta, sa sara peste obstacole, sa imobilizeze un intrus si cate si mai cate. Dar a venit o zi in care Radu a trebuit sa se desparta de Mache, deoarece serviciul il obliga sa lipseasca din oras perioade indelungate de timp. A daruit cainele unui amic politist, care a fost incantat sa primeasca in dar un patruped asa de bine educat. Mache s-a obisnuit usor cu noul stapan, in schimb, politistul a descoperit ca pentru a se face inteles de caine, urma sa invete comenzile in romaneste, dupa un mic dictionar explicativ facut cu grija de Radu: "la picior, sezi culcat, capul jos, mort, asteapta, cauta, cearta, ataca, ia-l, taras, pazeste, sari, bravo, la m