Experienta tranzitiei romanesti dovedeste fara echivoc ca autoritatile, indiferent care au fost acelea, au cautat supape in locul reformelor si le-au folosit pentru a castiga timp. Dar nu pentru a face, ci pentru a nu face reformele.
Pentru a ocoli adevaratele reforme spre o economie de piata, sub motivatia de principiu a suportabilitatii sociale, dar in fapt pentru a crea camp liber devalizarii banului public de catre cei la putere si clientela lor politica, autoritatile romane, indiferent de culoarea lor, au utilizat intens diferite tertipuri, cu efecte dezastruoase pentru economie pe termen lung.
Aceste tertipuri nu numai ca au intarziat periclitant reformele, dar unele din ele au reprezentat divagatii de la economia de piata, ajungand prin denaturarile introduse, sa creeze structuri hibrid in economie, de care aceasta nu mai poate scapa si care au devenit un balast greu in contextul aderarii la Uniunea Europeana.
Cea mai de anvergura operatiune de evitare a reformelor spre o economie de piata a constituit-o folosirea ca supapa a sistemului de pensii. Milioane de oameni, pentru a nu fi trimisi, de-a lungul anilor, in somaj, au fost scosi anticipat la pensie.
N-au trebuit insa decat cativa ani pentru epuizarea resurselor sistemului public de pensii si pentru a-l pune definitiv pe butuci prin depasirea substantiala a numarului de contribuabili de catre numarul de beneficiari.
O operatiune de anvergura la fel de mare penru evitarea reformelor, dar care scoate in evidenta in mod pregnat legatura dintre folosirea tertipurilor antireforma si devalizarea clientelara a banului public a fost si este tolerarea politica a neplatii obligatiunilor la bugetele publice din partea intreprinderilor de statproducatoare de pierderi, dar si a unor societati private cu acoperire
clientelara. Mai precis, nimic altceva dec
